Antonia și Mădălina Ghenea au împărțit, în trecut, multe amintiri, de pe vremea când ambele erau niște necunoscute și încercau să-și facă un nume în modeling. Deși au luat-o pe căi separate, au rămas prietene și țin legătura chiar și atunci când se află la zeci de mii de kilometri una de alta. Iar orice revedere este pentru ele un prilej de bucurie. Așa s-a întâmplat și recent, când cele două au petrecut câteva ore așa, ca fetele, ca-n ”tinerețe”. După ce a avut un job la Cluj, aflată în România, Mădălina și-a sunat imediat buna prietenă, pentru a se întâlni. Actrița nu a venit cu mâna goală, ci cu o serie de cadouri pentru Dominic, fiul Antoniei, de care a prins mare drag încă de când era un bebeluș. Cum micuțul încă nu este botezat, nu ar fi exclus ca Mădălina să fie nașa surpriză și să devină părinte spiritual, alături de Smiley.
Își fac complimente reciproc
Altfel, atunci când au ocazia, ambele își fac complimente reciproc, în public, pe rețelele de socializare. “Antonia, o mare frumusețe care m-a impresionat prin bunătate, modestie și căldură, prezentându-mi cel mai dulce îngeraș” scria actrița după ce l-a cunoscut pe Dominic. „Este incredibilă, creatura frumoasă”, au fost cuvintele postate de Antonia despre Mădălina.