Adolescenţa lui Antonio Passarelli, unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari din ţară, a fost foarte agitată, presărată cu multe probleme cu legea.
Născut în cea mai însângerată zonă a Italiei, în Calabria-Sicilia, Passarelli a trebuit să se uite tot timpul în urma sa, pe stradă, de teamă să nu nimerească în mijlocul unui schimb de focuri între mafioţi.
Anturajul şi sărăcia l-au determinat să rişte mult, ba chiar a făcut cunoştinţă şi cu sistemul de detenţie. A fost prins de carabinieri şi trimis la şcoala de corecţie, căci a fost complice într-o încercare nereuşită de a jefui, în gaşcă, o bancă.
Iar câţiva ani mai târziu, Antonio s-a aflat la un pas de moarte, după ce a suferit un grav accident la o cursă ilegală auto, la care participase.
A stat 11 zile în comă în urma unui accident
Medicii au fost sceptici în privinţa însănătoşirii sale, cu atât mai mult cu cât vestitul bucătar a stat vreme de 11 zile în comă. Nici nu şi-a revenit bine, că o veste cutremurătoare avea să-i pună capac: un verişor de-al său a fost ucis într-o reglare de conturi a mafiei.
A fost momentul în care a realizat că trebuie să plece cât mai departe din Sicilia, dacă nu vrea s-o “mierlească” şi el. L-a fascinat Timişoara şi acolo s-a stabilit, în urmă cu mai bine de 20 de ani.
A întâlnit o femeie pe cinste, pe Daniela Biga, cu care de altfel s-a şi căsătorit, iar în prezent se ocupă împreună de cele două restaurante deschise în vestitul oraş de pe Bega.
Chef Antonio este, mai nou, licenţiat în psihologie la prestigioasa Universitate “Sapienza” din Roma.
Contactat de reporterii ziarului Libertatea, el nu a dorit să dea detalii despre anii petrecuţi în Italia, dar a recunoscut că unii membri ai familiei sale au avut legături cu mafia.