Ascunși sub glugi și pictați pe față dintr-un motiv care nu mai ține de marketing, mai degrabă de teama de a fi recunoscut solistul de cineva, cei de la Carlas Dreams și-au făcut apariția cu factura de la cazare în brațe. Căci, pentru a păstra secretul identității lor, au refuzat să se cazeze cu ceilalți artiști din spectacol.
Cei ce-și spun Carlas Dreams au venit la scenă flancați de gărzi de corp, uimitor, au avut culoar de trecere păzit chiar și în backstage, ba chiar au urcat pe scenă introduși de însăși Andreea Esca.
Le-a fugit publicul
În ciuda tuturor acestor artificii de imagine, nici bine n-au început să cânte căci publicul s-a rărit vizibil la spectacol de parcă s-a filmat o scenetă pentru ”Camera ascunsă”.
Ziua pierdută la plajă, recitalurile oferite în aceeași seară de Andra, Delia, Voltaj, Proconsul și VUNK și ora înaintată (au urcat pe scenă la 00.00), i-au făcut pe cei aflați la concert să dispară în valuri mari și să-i lase cu picturile faciale căzute pe cei care au închis maratonul concertistic. Cu o seară înainte, Loredana reușise să țină audiența la cote maxime până după 01.00 dimineața.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor