A dat norocul peste ea, odată ce și-a pus semnătura pe contractul cu Pro TV, care-i garanta, pentru participarea sa în ”Ferma vedetelor”, 1500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în Cipru. Iar Sorana a rezistat cu stoicism condițiilor de acolo, și-a îndeplnit toate misiunile până spre final, atunci când a pierdut duelul cu Elena Lasconi și a fost eliminată. Cum aventura sa în fermă a durat în jur de trei luni, Sorana s-a întors acasă cu ceva bănuți, obținuți într-un timp relativ scurt. Și, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să-și achiziționeze o mașină nouă, care oricum se știe, își pierde valoarea odată ce a fost pusă în circulație. Mai mult, vedeta avea și permisul expirat în momentul în care și-a primit autoturismul, pe care și l-a reînnoit însă într-un timp record, după efectuarea controlului medical.