“La un moment dat se va întâmpla. Îmi mai doresc doi copii”, a declarat, pentru Libertatea, Nicolle Stănese.

Iubitul o ajută cu afacerea

Șatena trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Marius, un bărbat care are și el un copil din mariajul anterior. Mai mult, acesta a început să se implice la modul serios în afacerea cu haine a vedetei. Ea a pornit atelierul împreună cu o asociată, dar de când a rămas singură, și-a implicat fratele și mai nou, partenerul de viață.

“Am început-o după ureche din dorința de a face ceva, care să îmi asigure un trai normal și o independență financiară. Din fericire, Marius, iubitul meu, mă aduce pe calea corectă a business-ului”, a precizat ea. Până când șefii de la Pro TV o vor implica într-un proiect, Nicolle Stănese nu are timp să se plictisească la Sibiu, ea implicându-se și în campanii sociale. Nici pe plan personal nu are de ce să se plângă, fiind mulțumită de statutul actual.

“Noi avem de gând să lăsam lucrurile să meargă firesc și ne este atât de bine, încât nu avem de ce să le facem altfel. Așa că.., cine stie? Doamne ajută doar să fie bine! Atâta timp cât există iubire, înțelegere și respect, lucrurile sunt pe făgașul firescului. Că o fi cu căsătorie, cu copii, nu știu, dar asta chiar contează mai puțin, partea cu căsătoria cel puțin cu siguranță ”, a conchis ea.

Foto: Dumitru Angelescu / Facebook

Citește și:

EXCLUSIV/ Nicolle Stănese: “Au fost destule momente în care am plâns!”

Urmărește-ne pe Google News