Bahmu dovedeşte, încă o dată, că pentru ea, siguranţa puştilor Eduard şi Maximus şi Eduard e mai presus de orice, iar zilele trecute a cerut, într-o discreţie totală, încredinţarea temporară a acestora, până la finalizarea defintivă şi irevocabilă a divorţului.
Vedeta TV îşi motivează solicitarea suţinând că poziţia oscilanţă a deputatului Silviu Prigoană – care mai întâi a acuzat-o că nu-i poate întreţine pe micuţi, a făcut mai multe plângeri împotriva ei pentru rele tratamente aplicate minorilor, iar ulterior s-a sucit şi odată u înaintarea divorţului s-a arătat de acord să-şi lase copiii în grija mamei lor – nu-i garanteză că acesta nu se va răzgândi şi nu va formula vreo altă plângere împotriva ei. „Pentru stabilitatea şi certitudinea unui mediu şi unui climat familiar, consider că este imperios necesar ca până la finalizarea acţiunii de divorţ intentate de către soţul meu, copiii noştrii să aibă o siguranţă şi noi să avem o garanţie a stabilirii unei minime măsuri legale, aceea de stabilire a locuinţei minorilor”, spune Adriana în noul dosar aflat pe masa judecătorilor de la Sectorul 3.
Mai mult decât atât, Bahmuţeanca se plânge magistraţilor că în ultima lună, a fost hăituită de soţul său: „Vă rog să aveţi în vedere că a încercat să îmi taie toate sursele de venit şi a exercitat asupra mea presiuni mari, pentru ca apoi brusc să îşi schimbe atitudinea şi să decidă senin, şterând tot cu buretele, să divorţeze şi mai mult să îmi lase copiii la reşedinţa mea, sub umbrela larga şi generoasă a custodiei comune ajungând domnia sa la concluzia că sunt totuşi o mamă responsabilă. Ori, tocmai o astfel de atitudine nestatornică mă face să mă tem pentru o eventuala şi previzibilă schimbare de atitudine şi comportament a soţului meu şi să îmi pun la adăpost copiii de eventualele schimbări de atitudine ale soţului meu. Contextul unei astfel acţiuni este unul extrem de delicat şi dureros pentru mine. După mai bine de 9 luni (ultimul an practic) în care am avut o permanentă stare de incertitudine, generată de atitudinea de multe ori exagerat de cazonă a soţului meu şi de trăirile şi atitudinile comportamentale deviante ale acestuia care au determinat într-un final plecarea de acasă a mea şi a copiilor, în acest moment consider şi simt că am ajuns împreună cu minorii la o situaţie de echilibru emoţional şi sufletesc, lucru care până la urmă este în folosul lor, al copiilor. Aceste considerente mă fac să am această atitudine normală, spun eu, şi anume de a avea garanţia stabiliri temporare a reşedinţei copiilor la mine, până la pronunţarea divorţului cu atât mai mult cu cât însăşi tatăl este de acord cu acest lucru prin însăsi cererea de divorţ. Prefer să mă sacrific eu ca soţie dar să mă lupt ca mamă pentru a asigura un climat de linişte şi siguranţă de care au nevoie atat de mult copii la acest moment”, le spune Adriana judecătorilor.
În aceeaşi cerere trimisă magistraţilor, Bahmu dă dovadă de fair-play şi spune că nu vrea să minimalizeze rolul şi drepturile părinteşti ale lui Silviu Priogoană sau implicarea acestuia în relaţia cu fii săi, ci din contră, chiar îi face invitaţia de merge împreună la consiliere psihologică şi parentală pentru ca pe viitor, să se poată ocupa împreună de creşterea adecvată a celor doi micuţi pe care îi au împreună.
Cu toate acestea, vedeta nu uită să trimită şi o săgeată otrăvită către deputatul de care s-a despărţit de mai multe ori până acum, spunându-le judecătorilor că în ultimele săptămâni acesta nu a încercat niciodată să-şi vadă copiii.