Lidia Buble şi Răzvan Simion – Dubai şi Zanzibar

În căutarea soarelui au plecat şi îndrăgostiţii Lidia Buble şi Răzvan Simion. Întâi, s-au oprit în Dubai, apoi au aterizat pe plajele din Zanzibar, unde Lidia speră să-şi refacă bronzul.

Amalia Năstase – Los Angeles, SUA

Fosta soţie a tenismenului Ilie Năstase a plecat încă din decembrie în SUA, la Los Angeles, cu partenerul ei, Răzvan, cu fetele din prima căsnicie, Alessia şi Emma, şi cu mezinul Toma. Toată familia a vrut o vacanţă de iarnă în care să facă baie în ocean şi să stea la plajă.

Anca Ţurcaşiu – Africa de Sud

19 ore de zbor au îndurat Anca Ţurcaşiu şi soţul ei pentru a ajunge într- una din destinaţiile lor de vis: Africa de Sud. Se pare că a meritat aşteptarea! După două zile, cei doi erau deja în safari, admirând din maşina de teren elefanţi, hipopotami, zebre şi girafe.

Amalia Enache – America de Sud

În parte pentru a scăpa de frig, în parte pentru a o prezenta pe fetiţa ei de 5 luni, Alma, familiei tatălui ei – pe care îl ţine în continuare secret -, Amalia Enache a decis să plece în America de Sud. Pentru câteva luni! “Plecăm câteva luni în America de Sud, să fentăm iarna lungă de la noi. La destinaţie e toiul verii şi ne aşteaptă şi acolo oameni care vor să o cunoască”, a spus vedeta PRO TV.

Lora – Maldive, Veneţia şi Paris

Lora şi-a luat liber toată luna ianuarie pentru a se relaxa şi a călători alături de iubitul ei, Ionuţ Ghenu. “După ce ne încălzim oasele în Maldive, mergem la schi în Italia, o să trecem şi prin Veneţia, după care, pentru prima dată, o să văd şi eu Parisul”, ne-a declarat Lora.

Dana Nicolaescu – Malaezia

Dana Nicolaescu, văduva lui Sergiu Nicolaescu, se află zilele acestea în Malaezia. Plecarea ei în exotica destinaţie a fost deconspirată de cumnată, Iolanda.

Alexandra Stan, Delia, Laura Cosoi şi Flavia Mihăşan – Thailanda

Născută la malul mării, Alexandra Stan nu poate sta mult timp departe de plajă şi de soare. Aşa că, profitând de faptul că ianuarie e o lună “moartă” din punctul de vedere al concertelor, l-a luat pe Bogdan, iubitul ei, şi au plecat în Thailanda să se bucure de soare.

Delia spune de ani buni că are o slăbiciune pentru Asia, aşadar, nu-i de mirare că a plecat din nou acolo. Cântăreaţa şi soţul ei, Răzvan, au început anul 2017 cu o vacanţă în Thailanda.

Şi Laura Cosoi a ales să petreacă începutul de an în Thailanda, cu soţul ei, Cosmin Curticăpean. “Părul meu miroase a fragipani. Sunt cocoţată în patul supercomod din resortul Santhiya, unde ne-am cazat pe insula Koh Yao Yai”, a scris ea pe Facebook.

Flavia Mihăşan, iubitul ei – actorul Alexandru Ion, din serialul “Atletico Textila” – şi gaşca lor se află tot în Thailanda. La plecare, frumoasa de la “Neatza” spunea că are de gând să facă plajă, să citească şi să se bucure de prezenţa iubitului ei.

Daniela Crudu – Dubai

Daniela Crudu nu putea sta în România în timp ce prietenele ei se distrau de minune în Dubai, aşa că imediat după Revelion a luat avionul şi a completat gaşca. Cruduţa nu vrea să bifeze obiectivele turistice, ci să petreacă în cluburile exclusiviste din Emirate.

Ilinca Vandici – Republica Dominicană

La finele lui 2016, Ilinca Vandici a aruncat bomba că e gravidă, apoi a decolat cu iubitul ei, Andrei Neacşu, spre Republica Dominicană. Cei doi se răsfaţă acum în exotica şi călduroasa Punta Cana.

Mugur Mihăescu – Cuba

Mugur Mihăescu a făcut o pasiune pentru Cuba, aşa că în momentul în care s-a pus în discuţie destinaţia de vacanţă, soţia şi fiica actorului au trebuit să se conformeze. Cei trei au plecat încă de la finele anului trecut la Havana.

Alina Eremia – Zanzibar

Alina nu a avut timp în 2016 să-şi ia nici o vacanţă, aşa că imediat după Revelion le-a dat de veste tuturor că ia o pauză şi, sătulă de frig, a luat avionul către Zanzibar. Acolo şi-a propus să se bucure de soare împreună cu iubitul ei, Edy.

Cătălin Botezatu – Singapore

Cătălin Botezatu nu are nevoie de un motiv pentru a pleca din ţară. De câte ori simte nevoia de relaxare, pleacă într-un loc exotic. Anul acesta, designerul a ales să-l înceapă cu o vacanţă în Singapore.

Lili Sandu – Elveţia

Anul trecut, Lili Sandu a fost răsfăţată de iubitul ei, modelul Silviu Tolu, cu multe vacanţe, însă cea mai aşteptată a fost cea din Elveţia. Acolo se află acum cele două vedete, alături de gaşca lor de prieteni.

Mirela Vaida şi familia Serea-Sînă – Austria

După ce a renunţat la show-ul matrimonial pe care îl prezenta la Antena 1, Mirela Boureanu Vaida a decis să se dedice mai mult familiei. Şi îi iese de minune. Ea şi-a luat soţul şi cei doi copii şi au plecat să se bucure de zăpadă în Austria. Tot în Austria se află numeroasa familie a Ancăi Serea şi a lui Adi Sînă. Cele două vedete au plecat în vacanţă cu toţi cei 5 copii, iar dacă mama are în grijă doar mezinul, pe Moise, tatăl trebuie să se descurce pe pârtie cu ceilalţi 4 juniori: David, Noah, Ava şi Sarah.

Dani Oţil – Tenerife

Jumătatea profesională a lui Răzvan Simion a rămas în Europa, alegând pentru vacanţa de iarnă Tenerife. Se pare că Dani nu e înnebunit după soare, fiindcă imediat ce a ajuns la destinaţie, s-a oprit la atracţiile turistice din zonă.

Daniel Buzdugan – Grecia

A devenit un obicei pentru Daniel Buzdugan să înceapă Anul Nou în Grecia. Urmând tradiţia şi anul acesta, prezentatorul matinalului de la Radio Zu a vrut să scape de frigul din ţară şi a aterizat la Creta.

Urmărește-ne pe Google News