În ultimii ani, Monica Orlanda a zăbovit foarte puțin timp prin România. Gustul l-a prins încă de pe vremea când era logodnica lui Pițurcă și făcea drumuri dese în Emiratele Arabe pentru a se întâlni cu el (n.r. Piți Jr a lucrat cu tatăl său în Arabia Saudită), iar mai apoi bărbații care îi dădeau târcoale o cadoriseau cu diverse vacanțe. În momentul în care i s-au aprins călcâiele după ea, Alin Cocoș știa la ce se înhamă și spera că se va ridica la nivelul cerințelor Orlandei.
Din păcate pentru el, pretențiile șatenei au crescut de la o zi la alta. Conform surselor noastre, Cocoș nu s-a ales doar cu obligația de a-i plăti ratele la apartament și la mașină, bunuri la care avansul a fost achitat de un fost iubit, ci și să se mențină la standardele pe care ea și le propuse. Chiar dacă familia Cocoș și-a salvat averea și nu a restituit prejudiciul pentru care atât Dorin Cocoș, cât și Alin au fost trimiși în judecată, juniorul are în continuare probleme cu legea. Probleme care îl țin blocat în România, dat fiind faptul că este în continuare sub control judiciar.
Alin Cocoș și Monica Orlanda au început să se certe
Așadar, apropiații vorbesc despre primele probleme în paradisul lor. Aceleași surse ne-au povestit că Monicăi nu-i prea place să stea prin București, dat fiind faptul că îi este teamă de întâlnirile cu iubitele furioase ale bărbaților cu care a ieșit de-a lungul timpului, așa că își dorește să călătorească mai mult. Această doleanță nu poate fi îndeplinită pe deplin de Alin, care nu poate părăsi țara ori de câte ori are chef, ci trebuie să dea cu subsemantul înainte de a se îmbarca în avion. Așa că Monicăi nu-i rămâne decât să plece singură sau cu prietenele, după cum îi spune lui Cocoș Jr. De aici și certurile între cei doi, certuri care se mai aplanează în momentul în care Alin scoate cardul și încearcă să-și îmbuneze iubita cu accesorii de lux.