În urmă cu ceva vreme, Mihai Bobonete a povestit că, într-un fel, Octavian Strunilă e artizanul carierei sale în actorie, pentru că i-ar fi propus, după o petrecere de pomină, să vină la București, să dea examen la IATC. Tot Strunilă era să fie însă și “artizanul” unei ciomăgeli de pomină, pe care Bobonete era s-o încaseze de la un taximetrist! Iată ce ne-a povestit el: “Cu Bobo am trecut prin multe, pentru că noi am și locuit împreună când eram studenți. Îmi aduc aminte, chiar din perioada aceea, când, în încercarea de a lua un taxi din centru spre casă, am fost refuzați de unul dintre taximetriști, pe motiv că era prea aproape. Eu am pus mâna pe telefon și, fără să știe Bobo, am sunat la dispeceratul firmei și l-am reclamat pe șoferul respectiv. În doar 3 minute, noi ne aflam în drum spre casă, în alt taxi. La următoarea intersecție, în coloană, la semafor, Bobo stătea în față, eu, în spate. Portiera din față s-a deschis și taximetristul reclamat, cu o bâtă în mână, încerca să-l tragă pe Bobo afară din mașină și să-l bată. Eu păream prea mic în comparație cu Bobo, care dădea impresia de lider. Așadar, Bobo era să ia bătaie fără să știe de ce, iar eu scăpam fără nici o zgârietură. Într-un final, nu s-a lăsat cu bătaie, a fost mai mult o sperietură și o amintire amuzantă, o poveste în care Bobo s-a trezit fără nici o vină…”.
Cabral și Bartoș, altă prietenie «șucară». Pe când jucau împreună într-un serial, și-au făcut farse de le-au pierdut șirul!
Acum vreo 4 ani, Cabral a povestit pe blog o suită de farse pe care și le-au clocit el și Pavel, pe rând, pe vremea când filmau împreună în Buftea. Farsele au escaladat. Iată-le, pe rând:
1. Pavel i-a pus lui Cabral sare în cafea. Multă.
2. Cabral s-a răzbunat punân-du-i cerneală roșie în cafeaua din care trebuia să bea când turna o secvență, iar la sfârșitul filmărilor, Pavel arăta ca un vampir.
3. Pavel i-a uns clanța de la portiera mașinii cu balegă de cal…
4. Cabral s-a răzbunat, ungându-i toate geamurile de la mașină cu margarină.
5. Pavel i-a desprins prietenului său lamelele de la ștergătoarele de parbriz… într-o zi cu lapoviță.
6. Cabral i-a plătit-o, băgându-i soluție de fum în toba de eșapament, iar Pavel a fost oprit de poliție după ce-a înecat tot drumul în “ceață”.
7. Pavel i-a strecurat 3 pești sub mocheta din mașină. După trei zile, “nu mai puteam să merg cu mașina, mă usturau și ochii, și creierii de la împuțeală”, a scris Cabral pe blog.
8. Cabral a complotat cu întreaga echipă de filmare de la serialul la care lucrau și au schimbat scenariul, introducând o scenă nouă, în care personajul lui Pavel murea de… hemoroizi! Pe lângă șocul scoaterii din proiect, Pavel s-a înnegrit la față când a văzut în ce mod își face ieșirea. A fost lăsat să se frământe 24 de ore, timp în care toată lumea a făcut mișto de el, după care, când era deja cătrănit și-ncercănat de parcă venea sfârșitul lumii, i s-a comunicat că n-a fost decât o glumă…
Pe Paul, Octavian l-a luat în spectacolul lui de teatru
Strunilă “defilează” de o vreme cu o piesă proprie, scrisă și regizată de el, dar în care și joacă, alături de Paul Ipate, Anca Dumitra, Delia Nartea și Alex Conovaru. “Cu Paul am o experiență proaspătă. De curând, a intrat la mine în spectacol, «Cum se face», și are acolo un moment unde trebuie să joace prost, pentru că așa e rolul. Paul interpretează un actor care nu e prea talentat. De câte ori repetăm ne prăpădim de râs, dar ce mă bucură cel mai tare este că publicul intră foarte repede în convenția propusă de mine și gustă foarte bine momentul”, ne-a povestit Strunilă.