După aproape un an în care Alina a avut oficial statutul de soție înșelată, Cristi Borcea devenind în timpul mariajului cu ea tatăl copilului Valentinei Pelinel, căsnicia lor a ajuns la final. Iminentul divorț a fost tărăgănat luni întregi, fiind mutat de la notar la tribunal și înapoi, ceea ce a obligat-o pe fosta doamnă Borcea să facă naveta între București și Miami, unde locuiește. Sătulă de alergături și cu rugi amare înălțate către Dumnezeu, ca totul să se termine o dată pentru totdeauna, Alina a ajuns din nou în România la jumatea acestei luni și 17 noiembrie a prins-o în spatele gratiilor alături de Cristi Borcea, cel care i-a fost soț timp de 5 ani, de fiul lor, Alexandru, în vârstă de 4 ani și de notarul care urma să-i despartă și legal. Din puținul pe care l-a înțeles. dată fiind frăgezimea lui, fiul celor doi s-a pus pe plâns și nu a fost chip să ai fie oprit. Cel puțin așa au aflat apropiații foștilor soți, cărora le-a fost povestită întreaga tărășenie.

Alina Borcea la Miami, alături de fiul ei

Cristi Borcea a semnat divorțul respectându-și promisiunea față de Alina

Potrivit surselor din preajma Alinei, băiețelul a vărsat lacrimi multe și și-a implorat tatăl să rămână cu ei și nu cu o altă familie. ”O vrăjitoare rea mi te-a furat”, i-ar fi reproșat Alexandru lui Borcea care, însă, și-a respectat promisiunea față de Alina și a semnat actele, încercând să treacă peste situașia creată.

Oricum s-ar fi încheiat această poveste, un lucru este cert. Cu o nouă condamnare în ”Dosarul Transferurilor”, după ce ar fi mituit o judecătoare, se anunță ani mulți de pușcărie pentru Borcea și mai puțină liniște în sânul vreuneia dintre familiile întemeiate alături de nu mai puțin de patru femei. Dacă decizia magistraților rămâne definitivă și nimic nu se ivește, fostul acționar dinamovist ar putea să miroasă din nou libertatea în anul 2024.

 
 

Urmărește-ne pe Google News