Dragoș Dolănescu și-a văzut visul cu ochii, în urmă cu câteva luni, când a câștigat împreună cu partidul său suficiente voturi cât să acceadă în Parlamentul din Costa Rica.

EXCLUSIV/ Cât câștigă Dragoș Dolănescu, deputat în Parlamentul din Costa Rica? Are un salariu uriaș, dar îl cam ”îndoaie” taxele. ”Milităm pentru micșorarea lor!”

Acesta a fost astfel instalat ca deputat în Parlament la începutul lunii mai. De atunci, viața sa s-a schimbat. Muncește 12 de ore pe zi și, spune acesta, nu-și permite nicio vacanță în următoarele luni.

Încep munca la ora 9 și termin la ora 21.00. Apoi sunt numai al familiei. Nu-mi permit să plec în nicio vacanță, pentru că avem mult de lucru. Și-mi doresc să-mi fac treaba bine”, a declarat fiul regretatului artist, Ion Dolănescu, pentru Libertatea.

Ce salariu are Dragoș Dolănescu, ales deputat în Parlamentul din Costa Rica? Ei bine, acesta nu e deloc de neglijat, cu mențiunea că timp de patru ani va încasa aceiași bani.

10.000. Dar din cei 10.000 de dolari, cât am salariu, rămân cu 7.000 de dolari după ce-mi plătesc toate taxele. E o sumă frumoasă, mult mai mare decât cea de psiholog. Salariul nu se va mări însă în următorii patru ani pentru niciun deputat. Toți am semnat pentru asta, mai alex ca milităm pentru scoaterea mai multor taxe”, a mai spus acesta.

De menționat că salariul minim în Costa Rica, potrivit countryeconomy.com, este de 380 până la 460 de dolari pe lună.

Nu se atinge de moștenirea tatălui său

Dragoș Dolănescu nu s-a folosit în campania sa electorală de niciun leu obținut din moștenirea tatălui său. El nu a ascuns faptul că până și steagurile românești, care au fluturat în Costa Rica, cu ocazia alegerilor, au fost finanțate din banii celor implicați, nu din alte resurse. Deși în politică este nevoie de fonduri mari, fiul cel mic al lui Ion Dolănescu nu intenționează să se folosească de moștenirea lăsată de tatăl său.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Investesc munca, nu și ce mi-a lăsat tata. Tricolorul românesc a fost peste tot în Costa Rica”, a mai spus acesta.

Fiica cea mare îi calcă pe urme

Altfel, fiica sa cea mare, Maria, pare să-i calce pe urme. În vârstă de 19 ani, aceasta studiază Dreptul.

Dacă ei îi va place politica, asta va face. Nu vreau să-i influențez cu nimic pe copiii mei, în alegerea pe care or să o facă în viață. Dar îi voi spriji cu tot ce pot”, a adăugat acesta.

CITEȘTE ȘI:

Adrian Alexandrov a vorbit despre nunta cu Elena Udrea şi planurile de viitor. „Eu voi primi dublă cetăţenie şi Elena la fel”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI