De ani de zile, Cătălin Botezatu nu a avut motive să se plângă de faptul că ar duce lipsă de ceva. esignerul a avut cam tot ce și-a dorit, s-a bucurat de lux, de succes, de călătorii, mai puțin de sănătate și de o familie, pe care însă nu pare să și-o dorească, momentan, atât de mult.

Pentru a avea un trai îmbelșugat, Cătălin Botezatu păstrează obiceiurile în fiecare an. El nu renunță la lucrurile care, simte el, îi aduc bunăstarea. Astfel că, deși Revelionul îl va prinde în Asia, la Singapore, designerul știe ce are de făcut pentru a avea noroc și bani.

”La fiecare sfârșit de an, port lenjerie roșie, mănânc 12 boabe de struguri, îmi fac lista cu ce mi-aș dori pentru anul viitor, îmi pun bani în pantofi, în buzunar, peste tot, și fac și dragoste. Pentru că nu visez cai verzi pe pereți, totul e bine ancorat în timp și spațiu, sunt sigur că toate proiectele pe care mi le-am propus le voi duce la bun sfârșit, așa cum mi s-a întâmplat în fiecare an”, a declarat acesta pentru Libertatea.

Va mânca tot ce va pofti

Nu demult, Cătălin Botezatu era clientul spitalelor, din cauza problemelor cu inima. Medicii i-au recomandat și un regim alimentar, de care însă designerul nu a mai ținut cont. Asta pentru că, spune Botezatu, este un gurmand și a mâncat cam tot ce a poftit. Nici de Anul Nou, el nu va ține cont de restricțiile alimentare.

”Nu am voie să fac excese, să mănânc lucruri foarte grase. Am cam uitat însă de aceste restricții și de acest regim. O să-l țin iar, dar de la anul”, a adăugat Botezatu.

CITEȘTE ȘI: Cătălin Botezatu și-a aniversat cei 50 de ani. Incredibil ce tort a avut designerul

Urmărește-ne pe Google News