Rapperul spune că primul lucru pe care l-a făcut a fost renovarea apartamentului de la Focşani. „Am investit în apartamentul acela, să îl renovez. Aici, în Bucureşti, unde vreau să rămân, locuiesc în chirie (tânărul a închiriat un apartament în zona Berceni – n.r.). Vreau foarte mult să îmi iau un apartament în Bucureşti. Vând apartamentul din Focşani, mai pun din banii pe care îi am din premiu şi îl cumpăr, cât de curând”, spune Adrian Ţuţu.
Încă de anul trecut, s-a apucat de şcoală. S-a înscris la seral, la Liceul Hyperion, iar acum este în clasa a X-a. „Cum am spus şi în emisiune, eram hotărât să fac liceul”. Tot acum face şi şcoala de şoferi.
Cât despre muzică, a început să câştige cu adevărat bani din asta. „Am 1-2 concerte pe săptămână, chiar pot să spun că trăiesc din muzică. Acum, lucrez la un album pe care vrem să îl terminăm – eu şi Boier – în vara lui 2013. Piesele vor fi lansate una după alta, pe net. Vor fi vreo 12, cred, majoritatea cu alte vedete invitate, cum a fost Nicola”.
Luna trecută, Adrian Ţuţu a lansat primul său videoclip din carieră, pentru piesa „Cum ar fi?” (feat. Nicola).