Nu vrea copilul pe numele lui

“Eu cred, sper, că vor găsi ei o soluţie să dea copilului numele pe care îl vor ei. Un simplu test ADN ar demonstra imediat cum stau lucrurile”, ne-a declarat el.
Însă, totul ţine de birocraţie şi el va fi cel care va putea schimba numele din certificatul de naştere al băieţelului.
Şi chiar dacă povestea lor este demnă de scenariul unei telenovele, în care soţia naşte copilul altuia, Vincenzo nu le poartă ranchiună, semn că apele s-au limpezit, în ciuda războaielor care se poartă în instanţă.
Drept dovadă, italianul nu s-a arătat insensibil la minunea care tocmai s-a produs în viaţa lor. “Să le trăiască!”, le-a urat Antoniei şi lui Velea a doua zi după venirea pe lume a fiului lor.

Antonia rămâne cu dorinţa neîmplinită

Antonia a declarat de curând pentru Libertatea că ar dori să o aibă alături pe Maya, fiica ei de patru ani, şi să-i prezinte frăţiorul imediat după ce acesta se va naşte.
Numai că fetiţa se află împreună cu tatăl ei în Italia, iar acesta nu intenţionează să o aducă în România prea curând. Vincenzo şi tatăl lui, Ciro Castellano, au plecat la Napoli cu doar câteva zile înainte de Crăciun şi vor petrece acolo şi Revelionul. Alături de ei vor fi Maya, dar şi Rosaria, mătuşa ei. (Luana Mare)

Urmărește-ne pe Google News