Ea s-a arătat extrem de mulţumită de rezultatul intervenţiei, dar şi de starea ei de după, iar dovada acestui lucru stă chiar pe fişa ei de externare. Rugată să semneze hârtia, Zăvo s-a gândit să îi lase şi un mesaj medicului, care a operat-o, Kasem Abu Bakr. „Domnule doctor Kasem, vă iubesc!”, a scris Oana cu pixul, după care a desenat o inimioară şi s-a semnat.
După ce marţi a stat timp de 3 ore şi jumătate pe masa de operaţie, Oana a ieşit pe spitalului cu ochelari de soare, cu un pulover lung şi cu bustiera medicală la vedere. Ea va trebui să poarte în permanenţă accesoriul timp de trei săptămâni şi va trebui să urmeze şi un tratament medicamentos.
„Sunt mândră de noii mei sâni. Am mici dureri şi sunt puţin ameţită, dar va dura puţin până mă recuperez. În rest, sunt bine. Este pentru prima oară când plec pe picioarele mele după o operaţie. Acum merg să fac un grătar cu prietenii”, a declarat Oana Zăvoranu.