Florin Salam a inventat moda de vestiar în rândul cântăreților. Că se află la nunți ori în hoteluri de 5 stele, manelistul prestează precum boxeorii, cântă cu prosoape în jurul gâtului.

Sătul de tot fie ținta de bășcăliei în branșa sa pentru că, până de curând, pricipala îndeletnicire a unui angajat al său era să-i dea la mână servețele în timp ce cânta, manelistul a găsit soluția. Face comenzi de câte o sută de prosoape de la o firmă de textile. Pentru că transpirația i-a dat mereu de furcă (asudează sever în timp ce cântă), cei din trupa lui Salam nu uită niciodată sacul cu prosoape din microbuzul plin cu boxe al solistului, iar, atunci când pleacă pe calea aerului, o geantă este rezervată prețioaselor ștergare, făcute pe comandă cu inițialele sale brodate.

Manelistul, protejat de prosoapele sale, cântă de zor în toată Europa, încercând parcă să-și scoată ”pârlela”, imensa sumă pe care o avea în valiză, confiscată de vameșii americani (100.000 de dolari), pe care a încercat să o scoată din SUA. Maine seară, Florin Salam va cânta pentru prima oară în Danemarca, la Copenhaga iar duminică în Elveția, la Zurich.

 
 

Urmărește-ne pe Google News