Libertatea: A fost o mișcare neaș­teptată să treceți de la gătit la dans. Ați găsit vreo legătură între cele două?
Joseph Hadad: Așa e, atât de neașteptată, că tot nu îmi vine să cred! Deși nu pare, există o legătură foarte puternică. Ai nevoie de disciplină și tenacitate ca să le poți face pe amândouă la nivel profesionist. Dansul și gătitul sunt meserii care necesită dedicare totală.

Cum ați reacționat când ați fost sunat și vi s-a propus să fiți nu jurat într-un concurs culinar, ci concurent într-o emisiune de dans?
Nu au fost negocieri propriu-zise, pentru că acest proiect nu reprezenta un business pentru mine. A fost mai mult un proces îndelung de acceptare a contextului. O lună a durat de la propunere până la semnare. La primul telefon, când am auzit propunerea, am crezut că râd puțin de mine. Primul impuls a fost să refuz, nu îmi puteam imagina să dansez într-o emisiune live, fără să fi dansat vreodată în viața mea. Discuțiile au fost multe și îndelungi, în special cu echipa mea, am făcut tot felul de scenarii, iar la final, am acceptat. Am vrut, în primul rând, să îmi demonstrez că pot face orice îmi propun și am vrut să am parte de o experiență nouă, ine­dită pentru mine, la 57 de ani.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

V-ați sfătuit cu cineva? Cine sau ce anume v-a dat impulsul decisiv de a spune “da”?
M-am sfătuit cu echipa mea timp de 3 săptămâni. Anita Panait, PR-ul meu, m-a ajutat să trec peste temeri și să accept. Impulsul decisiv a fost dat de provocarea de a învăța ceva nou, de a-mi depăși limitele.

Ce vi se pare mai greu: să faceți o mâncare bună sau un dans perfect?
Cu siguranță, dansul perfect este cel mai greu pentru mine. Pentru că nu mă pricep deloc la dans. De fapt, nu mă pricepeam, cred că se vor schimba lucrurile de-acum înainte. Îmi place așa de mult, încât inten­țio­nez să merg o dată pe săptămână sau la două săptămâni la dansuri! La petreceri, foarte rar am ieșit la dans și era mai mult un fel de salt… în ritmul meu. (râde)

Ați visat vreo clipă să a­jun­geți în finală, să câști­gați?
Nici măcar nu mi-am pus problema că aș putea să câștig. Sunt un om cu picioarele pe pământ.

Le ducea mâncare vedetelor, la antrenamente

V-ați împrietenit cu celelalte vedete din concurs, cu prezentatorii, cu jurații, cu coregrafii?
Sigur că da, eu sunt de fel sociabil și mă împrietenesc ușor! N-o să ascund că am o prietenie cu Marius Manole, cu mult dinainte să începem acest proiect. Cu Mihaela Rădulescu mă știu de ani buni și îmi e foarte dragă. Îi plac pe toți, s-au adunat oameni tare frumoși în acest show. Majoritatea mi-au trecut pragul restaurantului, jurații au fost chiar în formulă completă.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Vă rugau colegii să le duceți ceva bun de la restaurant când mergeați la repetiții?
Nu era nevoie să mă roage, încercam de fiecare dată să îi răsfăț cu ceva bun. Le-am dus din proprie inițiativă. Mie chiar îmi place să văd că oamenii se bucură de mâncarea mea.

Cum arată meniul unui chef?
Eu recunosc că mai bine nu mănânc nimic decât să mănânc la întâmplare. Sunt foarte strict cu propria alimentație. Nu am ce face, așa m-am format și m-am disciplinat, nu mă mai schimb la vârsta mea.

Conduceți propriul restaurant. Cum stați cu timpul, cum v-ați descurcat câtă vreme ați avut și repetiții pentru emisiune?
Din decembrie, conduc chiar două restaurante, iar asta îmi ocupă cam tot timpul. Cât am fost la “Uite cine dansează”, am făcut față mai greu. Iar de vineri după-amiază până sâmbătă seară îmi dedic timpul exclusiv familiei. Intru în Shabbat, pe care îl respect cu stric­tețe.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI