Viața lui Cheloo, pe numele său Cătălin Ștefan Ion, se desfășoară într-o discreție totală.
![EXCLUSIV/ Cheloo își ține iubita și fetița ascunse! S-a inspirat de la Tudor Chirilă sau Florin Piersic junior]()
Puțini au fost cei care au știut că după divorțul de Daniela Niculescu, acesta s-a cuplat cu o altă Dana. Și tot puțini au fost cei care au aflat de sarcina actualei sale partenere, iar mai apoi de faptul că cei doi au devenit părinții unei fetițe. Asta pentru că artistul a avut mereu grijă să-și țină ascunsă familia. Și nu oriunde, ci în ”fortăreața” sa de lângă Breaza, unde puțini sunt cei care-i calcă pragul casei. Iar atunci când este întrebat despre viața sa privată, acesta evită să dea orice fel de răspuns. În plus, acesta nu merge la evenimente mondene. El iese doar la nevoie însoțit de iubita sa și a făcut tot posibilul ca micuța sa să nu fie fotografiată. Cheloo este la fel de precaut și cu vecinii, oe care-i evită cât de mult poate.
Cheloo nu este singurul artist care a ales sa-și izoleze familia ca s-o țină departe de ochii presei. Două alte persoane publice, din lumea muzicii și a teatrului au făcut același lucru. Este vorba despre Tudor Chirilă și Florin Piersic jr, care au fost întotdeauna extrem de discreți cu viața lor privată.
Trecut cu probleme
Cheloo mai are un băiat, Ştefan, în vârstă de nouă ani, din prima căsnicie, cu Daniela Niculescu, încheiată printr-un divorţ cu scandal, după ce fosta soţie l-a acuzat pe juratul de la Antena 1 că o înşela şi că era violent. În acest an, pe 30 martie, artistul a fost ridicat de mascați sub acuzația de trafic de droguri, lucru pe care l-a recunoscut, ulterior. Pentru aceasta, el a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare și muncă în folosul comunității.
Recomandări
Descoperirile ANPC la restaurantul din Reghin care a băgat zeci de persoane în spital: 50 kilograme de preparate expirate și o bucătărie insalubră
EXCLUSIV VIDEO/ Părinți români care vor să le dea copiilor marijuana. O mamă spune o poveste teribilă: ”Un medic mi-a zis sa-mi exorcizez fiul”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Fiica Ralucăi Moianu, Mara, a uimit pe toată lumea când a anunțat că s-a măritat și e însărcinată, la doar 19 ani, cu un bărbat cu 14 ani mai mare. Acum, cele mai noi imagini cu cuplul au stârnit valuri de reacții! Cum s-au afișat cei doi / FOTO
Viva.ro
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Libertateapentrufemei.ro
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Adevarul.ro
„Mă duc să le salut pe doamnele de la Lidl”. Românii se mobilizează pe rețelele sociale împotriva boicotului lui Călin Georgescu
Elle.ro
Andreea Berecleanu, surpriză emoționantă din partea fiicei sale, Eva: „De când e mică”
Unica.ro
Ce a spus Alexandra, mama Biancăi Censori, după ce fiica ei s-a dezbrăcat complet pe covorul roșu de la Premiile Grammy 2025. Pozele cu soția lui Kanye West s-au viralizat în doar câteva minute în toată lumea!
Observatornews.ro
Martin Scorsese a lăudat producţiile româneşti din ultimul deceniu: "Îmi plac foarte mult Mungiu, Puiu şi Radu Jude". Reacţia regizorilor
HOROSCOP
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine