Incendiu la clubul Colectiv. Ce s-a întâmplat
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanțul provizoriu este unul îngrozitor: 27 persoane decedate și alte 146 au suferit arsuri grave. Răniții au fost transportați la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanțe și echipaje SMURD și toate autospecialele ISU București-Ilfov au acordat ajutor la fața locului.
Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club și s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spațiului mic și a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbușit peste tinerii aflați în club.
Foto: Facebook