Starea actorului s-a îmbunătățit după ce o mulțime de prieteni artiști, amintim Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Teo Boar, Vladi Cnejevici, Marius Bațu, Radu Captari, Dan Iliescu (Timpuri Noi), grupul Bandidos ori fostul său coleg din Divertis, Cristian Grețcu, au organizat un spectacol la jumătatea lunii septembrie, în urma căruia au strâns fonduri necesare medicamentației.
Ciprian Fanaca, cunoscut drept Fachiru, urma să fie internat zilele acestea la o clinică de specialitate din Turcia, loc vizitat personal de prietenii săi.
Din păcate banii strânși pentru tratarea artistului vor fi folosiți pentru înmormânare, dar și ca ajutor pentru familia sa.
Ciprian Fanaca va fi înhumat sâmbătă, la Galați, orașul său natal
Cei care vor să aducă un ultim omagiu actorului, Corpul neinsufletit va fi depus la capela bisericii Sf.Spiridon din Galati, str.Sf. Spiridon, joi 8, octombrie, ora 17,30. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 Octombrie orele 14.00.
”Părea că toate se vor rezolva, era fericit că nu l-au uitat prietenii și se bucura se susținerea lor. Din păcate s-a stins din viață”, ne-a declarat Otilia Bejan, cea care s-a ocupat de campania umanitară menită a-l ajuta pe Ciprian Fanaca.