Poezia ca text de invitație și caricatura au devenit deja embleme ale familiei Ciucu, pentru că și Carolina, fiica lor cea mare, a primit la botez din partea tatălui său o poezie pusă într-un cadru la fel de vesel și creativ. “Am creat aceste invitații în versuri la botezul fiecareia dintre fetițele noastre, ca un omagiu adus venirii lor pe lume, ca o dovadă scrisă a iubirii și devotamentului meu pentru ele. Știu că va sosi ziua în care vor descoperi fiecare dintre ele această invitație prăfuită pe undeva și vor veni să mă-ntrebe. Nu știu ce o să mă întrebe, dar o vor face, iar eu voi fi fericit să le spun încă o dată cât de mult le iubesc și că a durat cam două luni să duc la bun sfârșit fiecare dintre invitații”, a declarat, pentru Libertatea, Alexandru Ciucu.
Poezia rămâne o pasiune a lui Alexandru Ciucu
Demersul poetic, foarte apreciat de invitații la botezul fetiței, nu este o încercare singulară a prospătului tătic. Deși a făcut carieră în modă, ducând tradiția de familie mai departe, puțină lume știe de acest talent al designerului. De-a lungul timpului, acesta i-a dedicat Alinei Sorescu mai multe creații de-ale sale, una dintre ele devenind publică pe o rețea de socializare chiar de ziua de naștere a acesteia, în urmă cu doi ani.
“Am scris mai multe poezii în viața mea, mai ales până în 30 de ani și asta mi-a plăcut foarte mult. Mi s-a părut o formă fascinantă de a-ți exprima sentimentele sau părerea. Nu m-am gândit însă niciodată să duc această înclinație mai departe. Rămâne o pasiune care iese din când în când la lumină cu astfel de ocazii”, a adăugat Alexandru Ciucu.
Acesta a fost plăcut surprins de doi dintre invitații de la botezul Anei Raisa, care au fost creativi și au confirmat prezența tot în versuri:
“Cartea ce-am primit cu slova măiastră,
Cum că botezați pe fetița voastră,
Mult ne-a bucurat și ne-a fericit
Și la garderobă iute ne-am gândit.
Costum, papion, rochii cu jupoane,
Cu roz și sclipici ca pentru cucoane,
Pantofii de lac, trăsura la scară,
Șalul și jobenul…că nu mai e vară.
Gata cu voroava, suntem pregătiți,
Vom veni cu drag, mult să fiți iubiți!”
și
“Măi, măi, măi,
Ce tărăboi
A mai fost în cas la noi!..
Stai un pic să-ți spun și ție,
Să vezi tu minunăție,
Când văzurăm așa text,
Am găsit iute pretext
Și prin casă fiștecare,
De la mic și pân la mare,
A votat participarea
Și în versuri confirmarea”.
Citește și:
EXCLUSIV /Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au fixat data pentru botezul celei de-a doua fetițe