Codin Maticiuc, cunoscut pe vremuri drept crai de Dorobanți, a făcut sacrificii de dragul artei.
Codin Maticiuc, care de curând a făcut dezvăluiri despre cum este el în realitate, e din ce in ce mai prezent în filmele românesti, în ipostaze diferite – de la actor la producător.
Pentru filmul Meda sau Partea mai puțin fericită a lucrurilor, Codin Maticiuc, care a comentat la un moment dat despre cazul lui Cristian Pomohaci, a făcut câteva sacrificii serioase: și-a schimbat hainele de firmă cu cele ale unui tăietor de lemne și a petrecut multe ore în noroi și frig, chiar dacă a mers la filmări într-un Mercedes S Klass.
Ce caută Maticiuc în filmul care îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Adrian Titieni și Florin Zamfirescu, dar și pe tânăra actriță Ana Radu a explicat chiar el.
” Cum adică ce caut? Am primit rolul. Mic, amărât, tăietor de lemne obosit, dar într-un film mare. Alături de oameni pe care îi idolatrizam și oameni pe care am ajuns să-i idolatrizez după ce am lucrat cu ei la Meda.
N-au fost condiții pentru că a fost un film independent și tot timpul se sacrifică mai degrabă echipa decât calitatea filmului. Și tot ce spun eu a fost și demonstrat la Sarajevo.
Așa că dacă mai știți un film măcar la jumătatea acestuia în care să fac frigul vă rog să-mi spuneți. Ma duc și pe jos”, spune Maticiuc despre colaborarea lui la filmul care a luat două premii la Festivalul de la Sarajevo.
Meda sau Partea mai puțin fericită a lucrurilor este un film care vorbește despre problemele pe care le întâmpină un tăietor de lemne (Șerban Pavlu) care se străduiește să păstreze copilul luat în asistență maternală (Meda) și după moartea soției.
Atât Șerban Pavlu, cât și regizorul filmului – Emanuel Pârvu au fost premiați la Sarajevo – pentru cel mai bun actor, respectiv cel mai bun regizor. Filmul intră in cinematografe din acest week end.
Citește și: VIDEO / Cerasela din Leordeni, cerșetoarea care cântă imnuri religioase. ”M-ai văzut, m-ai ajutat, Domnul fie lăudat, măi…”