Ştefan Mihalache, alias Connect-R, unul dintre cei mai în vogă artişti de la noi, şi aleasa lui, Misha, anunţă nuntă mare, pe 21 septembrie, cu peste 300 de invitaţi.
Viitorii miri au trasat deja liniile după care se va desfăşura acest eveniment important din viaţa lor. Dat fiind faptul că soţia artistului provine din Republica Moldova, iar Connect-R nu şi-a renegat niciodată originile, cei doi au decis să îmbine tradiţiile ambelor culturi.
Valsul mirilor, deschis de un copil
“Vom respecta mai multe obiceiuri moldoveneşti, dar şi ţigăneşti. Va fi o fuziune de tradiţii. De exemplu, la intrare, invitaţii vor fi întâmpinaţi cu carne prăjită, mămăligă şi păhărele cu vodcă de la Chişinău, în loc de pişcoturi şi şampanie. Vor fi şi multe surprize. Vom avea basmale înflorate, iar atmosfera va fi întreţinută şi de un ansamblu de dans ţigănesc, şi de unul moldovenesc”, a mărturisit Connect-R pentru Libertatea. Misha şi Connect- R au decis şi cine va deschide dansul mirilor. “Este vorba despre un copil foarte talentat, care a participat la «Next Star», şi care mie mi-a plăcut foarte mult”, a adăugat artistul pentru Libertatea.
Întrebat dacă va cânta la propria-i nuntă, Connect- R ne-a mărturisit: “Poate o voi face dacă o să beau prea mult”. În acest moment, chiar dacă mai au puţin timp până la nuntă, mirii nu ştiu încă în care biserică se vor cununa religios. “Nu vom mai merge în acelaşi lăcaş unde am botezat-o pe Maya (n.r. – fetiţa celor doi). Ne vom ocupa zilele acestea şi de aspectul ăsta”, ne-a spus artistul. Naşii celor doi vor fi Pepe şi soţia sa, Raluca.
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii