Duminică dimineața nimic nu anunța vreo plecare peste hotare în casa cuplului Delia Matache – Răzvan Munteanu.

Cei doi au sărbătorit Paștele ca toți românii, cu miel, drob și cozonaci, apoi s-au așezat să-și facă liniștiți siesta. A fost momentul în care le-a căzut sub ochi avertizarea meteorologilor că urmează să se abată asupra Româniai un front atmosferic rece, cu ploi abundente. Au decis că n-au chef de așa ceva și au pornit în căutare de soare și căldură.

Delia a recunoscut de ce nu face un copil.

Primul pas: consultarea buletinului meteo, ca să vadă în ce țară prin Europa își arată soarele fața. Apoi au cumpărat repede biletele de avion și-au făcut niște bagaje ușoare, ca pentru două-trei zile, și și-au luat tălpășița, chiar duminică seara, către capitala Italiei.

“A fost ceva neplănuit. Am văzut că este vreme urâtă și ne-am uitat repede pe unde am putea pleca. Am ales Roma, că aici este cald”, ne-au mărturisit ei.

EXCLUSIV. Delia a fugit la Roma doar ca să scape de vremea rea

Delia a fugit la Roma cu soțul său. Au trecut de la miel la pește și fructe de mare

Ieri, Delia și Răzvan deja le făceau în ciudă prietenilor postând fotografii din însorita capitală italiană, unde au luat la pas obiectivele turistice și localurile cu pește, fructe de mare și specialtăți italienești. Azi au în program odihnă, plimbare și relaxare la terasele din Roma, iar mâine se întorc deja în țară.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

CITEȘTE ȘI: Delia a stârnit vâlvă cu un accesoriu pe care și l-a cumpărat. „Costă mai mult decât mașina lui Cheloo sau a lui Bendeac”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI