”Nu am bătut-o, am încercat doar să o aduc acasă. Ce să fac? Nu mai am autoritate asupra ei pentru că nu e prima oară când pleacă de acasă. Nu știu ce să mai fac”, s-ar fi apărat Cristian Boureanu în fața anchetatorilor care l-au luat la întrebări imediat după incidentul consumat, undeva, pe Șoseaua Nordului din Capitală. De cealaltă parte, fata – susținută și de niște imagini surprinse de o cameră de supraveghere, vorbește despre o corecție destul de dură pe care nu ar fi simțit-o prima oară pe pielea ei. În toată această poveste urâtă de familie și-a făcut loc și o anchetă a ”Protecției Copilului” ale cărei rezultate vor fi hotărâtoare în ceea ce privește custodia Ioanei. ”Pentru că fata s-a mutat la mama ei, ancheta a început de acolo, cu declarații și mărturii ale fetei și ale mamei acesteia. Controlul social va continua, firesc, și acasă la Cristian Boureanu, cel care acum are custodia copilului. Inspectorii vor culege de la vecini, rude și amici informații despre comportamentul tatălui tinerei. La final, raportul va ajunge la dosarul întocmit de poliție”, ne-au dezvăluit surse judiciare. În plus, judiciariștii Secției 2 așteaptă și rezultatele examenului medico-legal la care a fost supusă Ioana Boureanu după agresiunea stradală reclamată.

Versiunea oficială a scandalului

Toată această nebunie se derulează în plin război declarativ al Irinei, fosta soție a politicianlui care ar fi spus că se va lupta pentru custodia Ioanei. De altfel, cu doar două zile înainte ca Boureanu să-și  târască fiica pe jos ținând-o de păr în văzul câtorva trecători îngroziți, Ioana i-a spus că vrea să plece singură de la Constanța la București pentru a lua ”o cină în familie cu mama ei”, conform anchetei. Refuzul fostului politician ar fi enervat-o la culme pe tânără care s-a urcat totuși într-un tren cu destinația Gara de Nord unde o aștepta Irina. Epilogul acestui scandal uriaș s-a consumat pe Șoseaua Nordului unde Ioana se afla într-un taxi cu alți trei prieteni alături de care intenționa să meargă la Mall Băneasa.

Fiica lui Boureanu îl cunoștea pe cel care a interceptat-o

”Interceptată” cu ajutorul unei aplicații de localizare a facebook-ului, adolescenta a fost reținută de un anume Marius Luchian, prieten cu Boureanu, până la sosirea tatălui ei, care a mers la geamul taxiului și i-a cimuicat fetei că tatăl ei dorește să stea de vorbă cu ea. Speriată, ea a ieșit din taxi și a rupt-o la fugă pe strada pe care până la urmă fostul politician a prins-o. În anchetă, Ioana nu l-a acuzat pe acest Luchian de nici un fel de violență (ba chiar a susținut că-l cunoștea), ci doar pe tatăl ei. Surse judiciare ne-au dezvăluit că, până în acest moment nu a fost formulată nici un fel de acuzație împotriva lui Cristian Boureanu.

Urmărește-ne pe Google News