ComenteazăTe pregătești de lansarea unui nou album… ”Rău mă dor, ochii, mă dor”. Au fost momente în viața ta când ai fost atât de trist, ai plâns atât de mult, încât ai avut senzația asta, că până și ochii te dor? Care au fost motivele?
Nu cred, în primul rând, că-i ceva rușinos în a plânge. Sunt un om la fel ca ceilalți, cu tristeți și bucurii, care se emoționează ușor. Plâng atunci când văd situații în care sunt neputincios și nu pot face nimic. Plâng la filme, atunci când ele prezintă povești de viață din care avem de învățat. Cineva îmi spunea că e o dovadă de slăbiciune. Dimpotrivă, eu cred că este exact simbolul sincerității, al eliberării.
Într-adevăr, piesa RĂU MĂ DOR, OCHII, MĂ DOR vorbește în stil plastic, despre asta. E un cântec vechi, scris de Valentin Moldovan, pe versurile poetului Ioan Voicu. L-am reorchestrat împreună cu maestrul Nicolae Botgros și din 2013, eu și producătorul Puică Dat Florin avem cesiune exclusivă pe acest cântec. Sunt onorat că după ce l-am readus eu în atenție, în 2013, la emisiunea O DATĂ-N VIAȚĂ, toate formațiile cântă piesa la petreceri și s-au făcut tot felul de remake-uri.
Revenind, spun că da, m-au durut, în sens figurat, ochii de la plâns. Și vreau să mă doară în continuare, pentru frumos, pentru artă, pentru iubire și pentru toți acei oameni speciali, cu destine de poveste, care ne fac cinste!
Ai plâns din dragoste?
Atunci când iubești cu adevărat, n-ai cum să nu plângi. În primul rând, eu plâng de fericire, când am sentimente puternice. Am fost dezamăgit pe parcursul anilor și asta m-a întărit, dar chiar și așa dragostea implică, din start, și lacrimi. Plus că mie-mi place să cred că lacrimile mele, experiențele, durerile și bucuriile mele se transformă în cântece. De asta sunt un romantic și voi cânta mereu despre dragoste, în toate formele ei.
În prezent, îți lipsește o familie?
Am parte de cea mai frumoasă familie. Dacă e să-mi lipsescă ceva din tot acest complet este tatăl meu, pe care l-am pierdut mult prea rapid. Dar vedeți voi, sunt lucruri și fapte în viața asta pe care nu ni le putem alege și nici nu le putem schimba.
Sunt un om cu picioarele pe pământ și nu visez la cai verzi pe pereți. Trăiesc lucrurile așa cum vin și mă bucur de fiecare moment, la intensitate maximă. Și cum mă simt un om împlinit, nu pot spune că-mi lipsește ceva. Prin natura profesiei, sunt înconjurat de o mulțime de oameni, am prieteni adevărați pe care mă pot baza și o familie. Acesta este echilibrul meu și la aproape 40 de ani pot spune că sunt fericit!
Ce te întristează cel mai tare? Dar și ce te face foarte fericit?
Mă întristează atunci când văd suferință și nu pot face nimic, atunci când văd, la sala de spectacole, oameni care vin și care-s plini de tot felul de probleme. Sunt trist pentru nedreptăți și atunci când văd cât de tare se pot înjosi unii oameni pentru scopuri îndoielnice. Mă înristează pervertirea unora și lipsa lor de coloană, la fel ca și inversarea sistemului de valori și promovarea excesivă a mediocrității. Suntem o țară de talente, de ce e nevoie să arătăm grotescul de care să se râdă? Întreb. Poate la un moment dat îmi va răspunde cineva, dincolo de audiențe, reclame și bani.
În extrema cealaltă, sunt fericit pentru că-mi pot face treaba așa cum vreau, pentru că sunt un om liber și pentru că am reușit să-mi îndeplinesc visul. Mă fac fericit serile de teatru, vacanțele și noile descoperiri. Și … secret. Sunt fericit atunci când îi văd pe alții fericiți. Parcă-i prea multă tristețe și uneori ne bucurăm când îi vedem pe cei senini, indiferent prin ce trec. Sunt prea optimist?
Ți s-a întâmplat să-ți fie înșelate sentimentele?
Cred că ni se întâmplă tuturor! E o etapă prin care trebuie să trecem pentru a învăța ceva. Eu unul, n-am învățat nimic. O pățesc frecvent și am tot felul de episoade cu persoane pe care le consider de caracter. Dar poate cel mai neplăcut este să-ți fie înșelată și mințită încrederea.
De ce? Pentru că seriozitatea și încrederea, cuvântul de onoare nu mai sunt de multă vreme valori în lumea actuală. Noi, cei puțini și învechiți, care mai credem în ele, ținem cu dinții să nu le pierdem și suntem dezamăgiți când ne sunt înșelate așteptările!
În afară de muzică și teatru, ce alte pasiuni mai ai?
Mai nou, pictez. De multă vreme fac asta, doar că nu am avut suficient timp. Mă relaxează și-mi dă posibilitatea de a umple timpul liber, acela puțin pe care-l am, cu folos. Mi-am creat de ceva luni un univers al culorilor, am creat și un site. Nu-s mare pictor și nici nu vreau să-mi arog cine știe ce merite. Îmi place să fac asta și mi-am dat seama că am și ceva talent, din spusele celor din jur.
Am dus proiectul către alt nivel și o parte din fondurile strânse vor fi folosite pentru a-i putea ajuta și pe colegii mei mai în vârstă, artiști respectați ai țării, care din varii motive au ajuns într-o situație delicată financiar. Astfel că, pe termen lung, mi-am propus să fiu alături de cei ajunși la finalul unei vieți încununate de succes, încercând să contribui, cu modestele mele posibilități, la asigurarea unui trai decent, oferindu-le astfel posibilitatea de a se exprima în voie cu ceea ce știu ei să facă mai bine – arta lor.
În afară de asta, în puținul timp care-mi rămâne, mă uit la filme, citesc și împart momente cu prietenii. Cred în vorba aceea care zice că uneori trebuie să ne oprim și să ne bucurăm de lucrurile banale!
Cum ai descoperit că ai voce și cum ai ajuns să cânți?
Totul i se datorează, în primă fază cel puțin, mamei mele. Fredonez refrenele muzicii românești de pe la doi-trei ani. Nu știu dacă a fost o revelație. A fost ceva natural. Mama mi-a ghidat pașii, ne-am chinuit. Pe vremurile acelea nu era așa simplu să ieși în față, ca acum. Nu erau concursuri de talente, în afară de festivaluri.
Am început la Turda, cu diverse proiecte muzicale, cu mai mult sau mai puțin succes. Am punctat și CÂNTAREA ROMÂNIEI și apoi, m-am lansat oficial, la Mamaia, în 1993. Nu e de ajuns vocea, pentru a reuși. E nevoie de determinare, muncă și mai ales noroc!
Dacă ai putea-o lua de la capăt, ai face același lucru?
Fără să am vreau dubiu. Cu bune și rele, sunt împlinit și mulțumit de tot ceea ce am reușit să fac până acum, fie că a fost simplu sau nu. Am făcut uneori și foamea la București, când studiam actoria și făceam lecții de canto cu George Grigoriu. Am făcut și greșeli, am trecut prin diverse etape, dar sunt fericit că n-am cântat niciodată altceva decât piesele pe care le-am simțit și care mi-au plăcut. Și publicul meu, care mă știe de mulți ani, știe asta.
Mi-ar face plăcere să o iau de la zero acum, în 2015, cu toate metodele de promovare și imagine de acum. N-aș renunța la nici un pas făcut pe parcursul anilor. Dincolo de faptul că m-am călit, inclusiv greșelile mi-au dat o oarecare încredere. Nu suntem perfecți și trebuie să știm asta. Cât trăim avem de învățat și de schimbat!
Ce ai încerca însă să eviți?
Poate că n-aș mai crede atât de mult în oameni. Dar cum exercițiile acestea de închipuire sunt doar fantasme, cu siguranță aș repeta la infinit aceleași greșeli. De ce? Și datorită lor am evoluat, m-am ambiționat. E bine să te lovești singur cu capul de pragul de sus ca să revii cu picioarele pe pământ și să vezi ce e în jurul tău!
Au fost momente când ai vrut să renunți la muzică?
Niciodată, oricât mi-ar fi fost de dificil. Muzica nu e un bun de la piață, pe care să-l cumperi și apoi să renunți la el. Am trecut, într-adevăr, prin momente complicate. Erau voci în jurul meu care-mi spuneau că n-are rost să lupt ca să confirm. Ba chiar unii mi-au zis că n-am să reușesc, sau că există deja romantici și că n-ar mai fi nevoie de încă unul.
Ideea e că povestea cu talentul și vocația nu rimează cu alegerile. Când știi și poți să faci asta, n-ai cum să dai cu piciorul pentru a te face altceva. Nu se potrivesc. Eu știu să cânt, pot s-o fac și-mi place. Mi-a fost suficient ca să lupt și să muncesc și să-mi fac, în ani, un public, o imagine, un repertoriu.
Ai foarte multe fane și în rândul femeilor mai în vârstă.. Circulă chiar și zvonuri că multe doamne care-ți apreciază muzica vor să te lase moștenitorul lor…
Nu știu dacă vor să mă lase moștenitorul lor și nici nu cred că e cazul, în schimb sunt fericit, credeți-mă, că sunt pe placul unui public pretențios. Multe guri spun că aș fi idolul bătrânilor. Nu-i cazul să le demonstrez că muzica nu ține cont de vârste și că la spectacolele mele vin de la copii, la adolescenți, până la maturi și vârstnici.
Dar da, sunt preferat de cei care nu consideră muzica doar un bun de consum de azi pe mâine. Cântăm muzică ușoară dar mesajul e important, iar oamenii care au trecut prin viață se regăsesc în aceste mesaje. Și mă bucur când văd că unii care acum 15 ani nu făceau parte din targetul meu, acum ascultă cu plăcere muzica mea. Așa e și cu unii tineri pe placul cărora nu sunt acum. În ani, și ei vor asculta muzica părinților și a bunicilor lor.
Ai renunțat la gândul de a face o biserică, în memoria bunicii tale?
Vedeți voi, sunt destule biserici în România ca să mă apuc și eu de ctitorit una. Am donat și am ajutat mai multe lăcașe de cult, în memoria bunicii mele. Dar cel mai bine, în memoria sa, pot cânta, pentru că nu m-a văzut pe scenă și pentru că oarecum, simt că-i datorez asta. Mai am o bunică, sunt binecuvântat. Și încerc să recuperez. De asta-i îndemn pe toți cei ce au bunici și părinți, dar în vârstă, să-i viziteze și să-i sune.
Asta e și tema turneului meu de sărbători – ACASĂ DE CRĂCIUN, ce pornește pe 8 decembrie, la Adjud și se termină pe 22 decembrie, la Huși, trecând pe rând, prin Focșani, Galați, Tulcea, Constanța, Slobozia, București, Ploiești, Brașov, Bacău, Târgu Neamț, Roman, Iași, Piatra Neamț și Bârlad.
Ți-ar fi plăcut să profesezi și în teologie. Cum crezi că ai fi fost ca și preot?
Eram tânăr și îmi imaginam că aș fi fost potrivit ca preot. Era o dorință a bunicii mele, mai ales că ani de-a rândul, am mers aproape zilnic la biserică, copil fiind. Cât am fost student am dirijat corul bisericii catolice de la Piața Muncii. Cert este că era vorba tot despre muzică și asta mă atrăgea.Ulterior am conștientizat că în viață trebuie să facem fix ceea ce ne place și la ce ne pricepem cel mai bine. Deși am toate atributele unui preot moral, nu cred c-aș fi fost potrivit. Sunt mult mai potrivit în rolul meu de artist ce dăruiește bucurie publicului său.Dacă din întâmplare aș fi ajuns preot, nu m-aș fi regăsit și ulterior tot muzica mă salva!
Dacă nu ai fi făcut muzică, ce crezi că ți s-ar fi potrivit?
Nu m-am gândit niciodată la asta. Știu că e o întrebare frecventă și preferată de mulți, dar eu nu-mi fac procese de imaginație când știu că am fost lăsat cu un talent. În fond, nu eu am ales muzica, ci ea m-a ales pe mine. La cum mă cunosc și la cum am fost crescut, la câtă bucurie îmi provoacă această meserie, nu cred că mi s-ar fi potrivit altceva.
Iubesc munca în studio, îmi place să transmit un mesaj prin arta mea și cred că, dacă n-aș fi avut voce, aș fi încercat să compun, să nasc muzică. Oricum să fiu undeva pe scenă sau în preajma ei. Există oameni care fac ceva pentru că nu au altă alternativă, dar și alții pentru care orice zi e o nouă provocare. Eu fac parte din a doua categorie, bucurându-mă de fiecare moment în care știu că pot cânta!
Cum era Fuego ca și copil? Câți pereți ai pictat și cum erai pedepsit?
Era agitat, era energic și făcea numai năzbâtii. Am fost, parcă nici nu-mi vine să cred, un copil atomic. Pictatul pereților era deja o dovadă de cumințenie. Nu am creat probleme, dar nu aveam astâmpăr. Făceam scene și cântam pe ele, ne zbenguiam. Într-un cuvânt, ne bucuram de copilărie, așa cum cei de azi, picii, nu o mai fac! Pedepse prea mari n-am primit, dar lecțiile date de mama atunci m-au disciplinat și m-au ajutat în viață!
Dacă ai avea un copil, ce i-ai interzice să facă și ce l-ai învăța?
Cred că pentru un caracter, anii de bază sunt cei de acasă. Nu consider că trebuie să existe duritate și constrângeri, ci mai degrabă o relație de prietenie între părinți și copii, bazată pe sinceritate și respect. Așa a fost în cazul meu! Un copil e o responsabilitate pe care nu-i nevoie să și-o asume cu toții în viața asta!
”Rău mă dor, ochii, mă dor”
Așadar, nu rata Libertatea de mâine care va fi însoțită de albumul ”Rău mă dor, ochii, mă dor”, ce va avea un preț special de 9.99 lei.