La sfârșitul lunii iulie, o nouă veste tristă a zguduit lumea artistică.

EXCLUSIV/ Cum e ajutat fiul Marinei Scupra să treacă mai ușor peste pierderea mamei sale. Luat în grijă de colegi și dirigintă!

Marina Scupra pierdea lupta cu moartea, la 49 de ani, din cauza unei tumori depistată prea târziu. La nici două săptămâni de la pierderea acesteia, fiul și soțul său, Cornel Pițigoi, se întreabă încă de ce moartea le-a smuls-o de lângă ei. De când au înmormântat-o, cei doi, tată și fiu, își poartă de grijă unul altuia și-și plâng soția și mama. În timp ce fostul voleibalist preferă să stea mai mult singur, în casa în care a trăit ani frumoși alături de Marina Scupra, Dragoș, fiul acesteia din prima căsătorie, care este însă ca și băiatul său, a primit ajutor ”extern” pentru a putea trece mai ușor peste pierderea celei mai importante ființe din viața sa. Chiar dacă sunt în vacanță, colegii și diriginta clasei sunt alături de el, atât cât pot de mult.

”Colegii au grijă de el. Îl scot din casă, petrec mult timp cu el. Și diriginta i-a fost alături încă din primele zile de când a murit mama sa”, a povestit pentru Libertatea o persoană apropiată familiei.


Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”


Soțul Marinei e cu ochii pe fiul lor

În ceea ce-l privește pe Cornel Pițigoi, bărbatul a ajuns pe mâna medicilor imediat după înmormântare. ”I s-a făcut rău și a ajuns la un control. Din câte știu, i s-au făcut și ceva analize”, a adăugat aceeași sursă. Soțul Marinei face tot posibilul ca fiul său să-și revină după șocul primit.

”Ce simt eu, simte și Dragoș, băiatul nostru. Îi este greu să digere, poate nu conștientizează că și-a pierdut mama. Dar va simți în fiecare secundă că-l are pe tata în spatele lui, atâta cât va trăi. Problemele mele de sănătate sunt pe un plan secundar. Primul lucru e Dragoș și toată viața noastră, exceptând momentele de mai devreme (n.r. de la înmormântare, când nu s-a simțit prea bine), am niște probleme cu inima, am fost operat pe coloană. Cu siguranță am să fac tot posibilul să le țin sub control. Și pentru mine ce s-a întâmplat cu Marina e un semnal de alarmă și mă determină ca și atunci când nu mă doare nimic, să trec pe la doctori”, a spus acesta.

Mirabela Dauer se ocupă de album

Imediat după înmormântare, soțul artistei dezvăluia că una dintre marile dorințe ale acesteia era să-și scoată un album și că el va face tot posibilul ca acest material discografic să apară.

”Se gândea, la sfârșit de ianuarie, început de februarie, să scoată un material discografic. Începuse să-și selecteze textele, să vadă despre ce e vorba. Versurile îi aparțineau. Din păcate, demersul ăsta nu a ajuns la bun sfârșit. Acum ea nu mai e. Am să încerc ca acel material să apară, deja mă gândesc la Mirabela, și la care pot fi pârghiile, mijloacele ca într-o anumită zi să devină realitate”, a spus Claudiu Pițigoi, soțul regretatei artiste.

La rându-i, Mirabela Dauer a început deja demersurile ca această dorință a bunei sale prietene să devină realitate.


Marcel Pavel și soția lui au 3 copii împreună, iar acum detalii uimitoare ies la iveală. Ce s-a întâmplat în cei 25 de ani de căsnicie


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI