Imediat după ce s-a lansat zvonul cum că Mădălina Ghenea este însărcinată, toți apropiații s-au grăbit să-i sune pe cei doi pentru a-i felicita pentru marea veste. În timp ce mulți își puneau întrebarea dacă este sau nu Mădălina însărcinată, prietenii apropiați și rudele au pus mâna pe telefon pentru a-l felicita pe viitorul tătic. Încă de la primul apel, Matei Stratan a ținut să le mulțumească pentru urări, însă le-a lăsat de înțeles că este mult mai devreme pentru acest lucru, căci, logodnica lui nu este însărcinată.
Sarcina Mădălinei Ghenea a pus pe toată lumea pe jar
Matei Stratan și-a anunțat familia și prietenii apropiați că nu este vorba de nicio sarcină ascunsă și că, în momentul în care se vor decide să fie părinți, îi vor anunța. Chiar dacă au încercat să-și trăiască povestea de iubire cât mai departe de România, Matei și Mădălina nu au fost deloc discreți în ceea ce privește modul în care decurge relația. Să ne reamintim că Ghenea a declarat pe site-urile de socializare că este într-o relație cu Matei Stratan și nu s-a sfiit niciodată să posteze imagini cât mai intime cu ei.
Citește și: EXCLUSIV/ Ce pasiuni nebune a stârnit iubitul Mădălinei Ghenea la Iași. „Am rupt felicitarea de la el”