Comentează«Decizia de a nu continua a fost una pentru viaţă»
Trei zile mai târziu, pe 19 ianuarie, au ajuns în Mendoza (Argentina), unde îşi trag sufletul, încă în convalescenţă. “Nu am ajuns până în vârf. A fost cam la limită. La înălţimile alea, viaţa e mult mai neînsemnată şi poţi să o pierzi oricând. Am plecat către vârf la 5 dimineaţa, la -25 de grade. Soarele ne bătea în cap, apă nu aveam, că ar fi îngheţat, termosul de ceai era doar de un litru şi îl terminasem…”, ne-a dezvăluit Norris.
Cu toate că nu mai erau decât 130 m până la atingerea obiectivului, alpiniştii au ales să nu rişte inutil. “În noaptea în care urma să facem ascensiunea finală, eram în ultima tabără, Cholera, la 6.000 de metri. Acolo a fost viscol mare seara, s-a înteţit noaptea şi nu am dormit nici o secundă, am păzit cortul… La ora 14.00, când am ajuns aproape de vârf, eram aşa extenuaţi, încât decizia de a nu continua a fost una pentru viaţă”, susţine Măgeanu.
Eşecul s-a transformat în succes
Misiunea a eşuat, dar expediţia a fost un succes. “Să atingi vârful nu e destinaţia finală, trebuie să mai poţi să te şi întorci. Nu te ia nimeni de acolo. Elicopterul urcă doar până la 5.500- 5.800 de metri, iar rangerii fac pe jos cam cât am fi făcut şi noi”, explică Norris.