Adina de la Heaven a pus cariera pe primul plan, muzica fiind rațiunea ei de a trăi. Dacă ar putea să își dea o a doua șansă, ar face tot posibilul să fie o mamă tânără. Acesta pare să fie cel mai mare regret al blondei. Aceasta a trecut printr-un divorț, iar de aproape 3 ani trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de solistul și compozitorul Glance.

“Întotdeuana până acum, până la anii ăstia, am spus că dacă ar fi să îmi dau o a doua șansă aș face aceeași meserie, să am cariera asta, să fiu tot în muzică. Tot timpul până acum am spus că da. Acum ajungând la o vârstă, îmi dau seama că am ratat mult prea multe lucruri frumoase în viața mea, cum ar fi o familie, copii. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș mai face treaba asta.

Nu, nu aș mai face muzică, aș păstra-o așa ca un hobby, nu ar fi pe primul plan. Ajungând la 38 de ani și uitându-mă  în jurul meu, toate prietenele mele au copii și sunt mari deja: 17 ani, 16 ani. Îmi dau seama că de fapt și de drept când tragi o linie cariera prea puțin contează.

Lucrurile astea sunt atât de neimportante, pe lângă un copil, o familie frumoasă. Ideea e că nu o să mai apuc  să fiu o mamă tânără, să pot să îl ghidez în viață, să fiu alături de el mult timp, așa cum sunt alături de mine părinții mei”, a declarat, pentru Libertatea, Adina Heaven  la avanpremiera filmului „Collateral Beauty: A doua şansă”.

A renunțat la învățământ din cauza banilor

Înainte de a se lansa în showbiz, lidera trupei Heaven a petrecut puțin timp la catedră, ea fiind absolventă a Facultății de Limbi Străine. Deși avea o meserie frumoasă, Adina a schimbat macazul spre muzică, un job cu mult mai multe satisfacții pecuniare.

“Am predat un an de zile, am fost profesoară de engleză și cred că mi-ar fi plăcut să rămân în învățământ. De ce? Pentru că îmi plac copiii, îmi place să-i învăț pe alții. Nu mi-a plăcut meseria asta din punct de vedere financiar, pentru că nu era satisfăcătoare, asta a fost problema, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, asta aș face. Și mi-aș mai deschide o firmă de traduceri, pentru că mi-am dat atestatele în limbile străine pe care le-am terminat, așa că mi-ar fi fost bine și în sensul ăsta”, ne-a mai spus cântăreața.

Citește și:

Adina din trupa Heaven, de urgență la doctor! VIDEO

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News