Dani Oțil a riscat totul și a reușit să-și vadă visul cu ochii. El a devenit, recent, patron de restaurant, într-o zonă de fițe a Capitalei.

Investiția făcută e de ordinul zecilor de mii de euro. Matinalul s-a dovedit a fi, până în acest moment și un bun manager. Afacerea este profitabilă, iar clienții care-i calcă pragul pleacă mai mereu mulțumiți de serviciile de care au avut parte. Până mai ieri, vedeta TV se confrunta însă cu o singură problemă. Dat fiind faptul că este cât se poate de ocupat și cu cariera sa și cu proiectele în care este implicat, acesta  nu are timp suficient să-și supravegheze investiția. A angajat, ce-i drept, și un manager. Are totodată și un partener în această afacere. Dar nimic nu este mai sigur decât atunci când vezi cu proprii ochi cum decurg lucrurile. Astfel că, matinalul a găsit soluția. Cu ajutorul camerelor pe care le are montate în restaurant, și a unui abonament făcut la o firmă de specialitate, acesta vede acum tot ce se întâmplă în localul său. Cu alte cuvinte, el își supraveghează angajații direct de pe telefonul mobil, și atunci când se află la ceva distanță de Capitală!

Se vede pensionat în televiziune

Înainte de a-și vedea visul cu ochii și a se putea mândri cu propriul restaurant, Dani Oțile mărturisea că nimic însă nu l-ar face să renunțe la televiziune.

”Și Florin Călinescu este în televiziune și acum”, a adăugat acesta, făcând referire la afacerile paralele ale juratului de la Pro TV.

Citește și: A prins aripi și a înfăptuit multe minuni! Am aflat cine i-a furat inima lui Dani Otil

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News