În ultima vreme, Daniela Crudu a devenit unul dintre cei mai fideli clienți ai cabinetelor estetice. Chiar dacă în momentul în care a devenit celebră, bruneta avea la activ o intervenție la nivelul sânilor, mulți o apreciau pentru naturalețea ei, atât din punct de vedere al aspectului fizic, cât și pentru atitudinea ei. Se pare, însă, că asistenta Tv și-a dorit nu doar să intre în categoria femeilor „din plastic”, dar a ajuns să exagereze.
Conform surselor noastre, Cruduța este dependentă de intervențiile estetice și a ajuns să le ceară medicilor să intervină pe anumite părți ale corpului care nu au nici cea mai mică nevoie. Toată această obsesie a survenit ca o reacție a criticilor dobândite în perioada în care luase mai multe kilograme în plus. Așa că, în ultimul an, Daniela s-a operat la nas, gușă și bărbie. În plus, are grijă să-și injecteze periodic buzele cu acid hialuronic.
Daniela Crudu este dependentă de operațiile estetice, iar medicii au ajuns să o refuze
Pe lângă intervențiile care i-au schimbat complet fizionomia feței, Daniela merge periodic la medicul estetician pentru a-și menține volumul buzelor și pentru a-și contura pomeții. Mai mult, deși nu a împlinit 28 de ani, bruneta merge și își face constant tratamente de rejuvenare a pielii și pentru cearcănele și pungile de sub ochi. Conform surselor noastre, Cruduța le-ar fi cerut medicilor pe care îi frecventează să-i îndepărteze și ultima fărâmă de grăsime de pe abdomen și coaste, însă a fost imediat refuzată, pe motiv că nu are nevoie și că dacă dorește un corp mai tonifiat să între mai des în sala de antrenamente.