La aproximativ două luni de când a surprins pe toată lumea după ce și-a dat demisia din postul de asistentă tv,
Daniela Crudu este la fel de mult solicitată la prezentări, dar și ca maestru de ceremonii, la diverse evenimente. În plus, bruneta are acum suficient de mult timp să poată onora toate joburile, motiv pentru care a ajuns să câștige, lunar, o sumă frumușică.
”Este singura cu care mă înțeleg în postura de prezentator. Mergem și împreună la evenimente. Ea are însă separat, joburile sale. Are cel puțin șase prezentări pe lună. Eu zic că nu-i rău să câștigi cel puțin 3.000 de euro pe lună”, a mărturisit Mihai Mitoșeru pentru Libertatea.
EXCLUSIV/ Cum a trecut peste divorț Roxana Ciuhulescu. Se vindecă prin propria-i terapie!
Aflat la un eveniment monden, în postura de maestru de ceremonii, acesta și-a început prezentarea cu o mică introducere care o viza chiar pe… Cruduța, fosta sa parteneră de scenă la o emisiune tv.
”Trebuia să vină și Daniela Crudu, să prezinte cu mine. Dar nu a mai putu, întrucât o durea ficatul. Eu i-am zis să o lase mai moale cu vodca”, a glumit Mihai Mitoșeru.
Salariul de doar 500 de euro
Daniela Crudu și-a dat demisia din showul lui Capatos se pare, din cauza unui salariu pe care-l considera prea mic și care nu i se mărise după ani de muncă. Aceasta câștiga în jur de 500 de euro, bani pe care-i face la o singură prezentare, de doar câteva minute. Cruduța are și joburi mult mai bănoase, care depășesc chiar și mia de euro.