Cel mai probabil pentru a demonstra cât de mare este dragostea față de Cristi Borcea și că nu-și mai dorește ca niciun alt bărbat să se apropie de ea, Valentina Pelinel și-a tatuat numele lui chiar în zona intimă. Deși nu a vorbit niciodată despre acest tatuaj, care este amplasat undeva în zona bikinilor, și pe care a avut grijă să-l ascundă atunci când mergea la plajă, de curând, Valentina nu a mai avut încotro și l-a etalat în toată splendoarea lui. Totul s-a întâmplat chiar pe masa de operație de la spitalul unde Pelinel l-a adus pe lume pe Milan Cristian, fiul ei. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că Valentina a făcut mari eforturi și s-a antrenat până în ultima zi de sarcină, tocmai pentru a putea naște natural, însă toată lumea credea că această dorință arzătoare este doar pentru sănătatea ei și a bebelușului.

A cerut să i se ocolească tatuajul la cezariană

Ei bine, în timpul travaliului, Pelinel avea cu totul o altă problemă. Surse medicale prezente în sala de naștere când Valentinei i-a venit sorocul ne-au povestit că în momentul în care medicul a anunțat-o că nu poate naște natural și că inevitabil va ajunge la cezariană, blonda a început să țipe și să le spună medicilor ca nu cumva să-i facă tăietura fix pe tatuaj și să aibă grija ca, în niciun fel, să nu strice numele lui Borcea, desenat permanent pe pielea ei.

A rămas însărcinată în vitro

După ce în urmă cu câteva luni lui Gigi Becali „i-a scăpat porumbelul” și a declarat că Valentina Pelinel a rămas însărcinată pe cale artificială, acum vin și confirmări din partea cadrelor medicale. De când Valentina le-a călcat pragul, toți angajații clinicii private unde aceasta a născut, sușotesc pe la colțuri doar de tatuajul incredibil al vedetei, dar și de faptul că aceasta a rămas însărcinată in vitro. De mai bine de două săptămâni, Pelinel a oferit bârfa anului pentru angajatele mai cârcotașe de la clinică.

Nu doar Valentina este „însemnată” pe viață

Revenind însă la tatuaj, ideea Valentinei nu este una originală căci, toată lumea știe că, înaintea ei, Alina Borcea a vrut să-i arate dragostea și admirația și a făcut portretul soțului chiar pe omoplat. Parcă presimțind un divorț, Alina a vrut să păstreze tot timpul cu ea amintirea căsătoriei și l-a tatuat pe Borcea îmbrăcat în costumul alb și papionul roșu de la nuntă.

 

 

Urmărește-ne pe Google News