Pe lângă muzică, Delia are o mare pasiune, călătoriile. Artista
nu poate să conceapă să nu plece în cel puțin o vacanță pe an, indiferent de cât de aglomerat îi este programul. În momentul în care l-a cunoscut pe soțul ei, Răzvan Munteanu, artista a fost cu atât mai încântată când a aflat că bărbatul îi împărtășește pasiunea, ba mai mult, e dornic să ajungă în cele mai exotice colțuri ale lumii.

Cum ambii dispun de bani, Delia și Răzvan au început să călătorească încă de pe vremea când erau doar iubiți. Cu toate că vacanțele celor doi nu sunt deloc ieftine, Delia susține că și-ar da toți banii numai să aibă șansa să plece peste tot în lume. Cântăreața declară că nu s-a apucat de muzică pentru a face avere din asta și că, dacă în momentul de față ar avea numai cât îi trebuie pentru vacanțe, ar fi perfect.

”Doar atât îmi trebuie. Mie îmi place să cânt, nu să fac afaceri, să investesc bani. Eu dacă am bani de vacanțe sunt cea mai fericită. O să cânt până în ultima clipă de viață și o să călătoresc la fel, până oi muri”, a spus Delia.

Are o garderobă impresionantă

Cu toate acestea, Delia nu-și ține banii doar pentru călătorii, ci își satisface toate poftele. Se știe prea bine că artista are o garderobă impresionantă și că, din fiecare vacanță se întoarce cu un geamantan plin cu haine noi. Mai mult, cântăreței îi place să investească în accesorii, dar și produse cosmetice. ”Am cred peste 100 de parfumuri acasă și tot îmi mai cumpăr”, a spus artista în repetate rânduri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News