Avocatul Adrian Gârjoabă, care-l reprezintă pe Alexandru Francu, spune că arestarea clientului său a survenit doar în urma unui denunț și a unor interceptări în care artistul își cerea practic un comision rezultat din urma unei tranzacții imobiliare.

”Persoana care a făcut denunțul, Florentin Cristea, avea o datorie de 6.000 de euro la clientul meu, pe care acum nu o recunoaște, reprezentând comisionul de la o tranzacție imobiliară. Există acte în acest sens. Alexandru Francu este cel care i-a prezentat persoana de la care acesta a cumpărat un teren, și, așa cum se procedează, lui îi revenea un comision de 6.000 de euro. Restul, până la 10.000, era diferența de comision care urma să o primească  celălalt arestat în dosar, nimeni altul decât colaboratorul celui care a făcut denunțul, un fel de om al lui, care-i era și prieten.

”Mă așteptam să văd probe mai solide”

Mă așteptam să văd probe solide, dar din dosar nu reiese că Francu ar fi încercat sau ar fi avut vreo influență asupra cuiva din Ministerul Culturii. În plus, declarația clientului meu este confirmată și de celălalt arestat. Nu a existat niciun flagrant. Celălalt arestat a primit o sumă de bani de la partenerul lui, în speță denunțătorul, într-o benzinărie. Mai mult, denunțătoruș este arestat într-o altă cauză, a venit cu cătușe la mâini. A făcut probabil acel denunț doar ca să-și creeze o situație mai ușoară în arest”, a declarat în exclusivitate pentru Libertatea avocatul lui Alexandru Francu, Adrian Gârjoabă.

A făcut contestație la mandatul de arest preventiv pentru 30 de zile

Avocatul lui Alexandru Francu a mai spus că după ordonanța de reținere pentru 24 de ore, clientul său a primit apoi un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. ”Am făcut contestație, care se va judeca cred că la finalul săptămânii”, a adăugat Gârjoabă.

”Este vorba despre o înscenare mizeră. Nu a fost vorba de niciun flagrant, ci doar de un denunț făcut de cel care avea să-mi dea o datorie, tocmai pentru a scăpa s-o mai plătească”

Alexandru Francu

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News