FOTO: Dumitru Angelescu

Delia a dat lovitura odată cu spectacolele de la Sala Palatului, dar și cu hit-urile pe care le-a scos pe bandă rulantă. Motiv suficient ca artista să-și crească tariful. Ea a ajuns la un onorariu de 9.000 de euro pe spectacol. Excepție fac doar mini-show-urile unde percepe un tarif mai mic. Chiar și așa, artista are agenda plină. Fără îndoială, Delia va bate recordul la încasări rapide la sfârșitul săptămânii. În doar patru zile, ea își va rotunji conturile cu aproximativ 60.000 de euro! Asta pentru că artista are nu mai puțin de șapte concerte, începând de astăzi, până duminică. Orașele în care fanii se vor îngrămădi să asculte ”Da, mama”, și alte piese sunt Brașov, Galați (în două locații), Focșani, Pitești, Vâlcea și București. În medie, Delia are cam 15 spectacole pe luna, ceea ce înseamnă un venit de aproximativ 135.000 de euro! La aceasta se mai adaugă și salariul său, ca jurat la ”X Factor”, precum și reclamele la care este solicitată.

Delia și-a bătut propriul record iar Carlas Dreams, 28 de concerte într-o lună!

Delia și-a bătut propriul record, dar și moldovenii de la Carlas Dreams stau la fel de bine. Cu același tarif, de 9.000 de euro pentru show-urile din țară, artiștii fără chip au tot cam 15 concerte pe lună, dar și foarte multe peste hotare, acolo unde onorariul lor este și mai mare. În această vară, ei au bătut recordul în ceea ce privește numărul concertelor dintr-o lună, cu 28 de apariții pe scenă!

CITEȘTE ȘI:

Și-a aprins țigara pe scenă, într-un spațiu închis. Delia sfidează ”legea fumatului”!

 
 

Urmărește-ne pe Google News