După moartea mamei ei, Oana Zăvoranu nu a mai trecut pragul casei din Afumați, acolo unde locuia Mărioara. De fapt vizitele ei în acel loc erau din ce în ce mai rare, asta deși amintirile pe care le are adunate acolo sunt frumoase. Oana a avut o copilărie lipsită de griji, și asta pentru că situația financiară a părinților ei a fost mereu una foarte bună.
Vedeta a mărturisit într-un interviu însă că a suferit foarte mult, când era copil, iar tatăl ei a fost săltat de-acasă și arestat.
Unul dintre oamenii care au văzut-o pe oana crescând a povestit pentru Libertatea că în ciuda tuturor lucrurilor pe care ea le-a avut, pentru că și-a permis, ceva i-a lipsit, totuși: prietenii.
„Oana era un copil foarte dificil, se certa, se bătea… Nu avea prieteni, toți fugeau de frica ei. Dar a avut parte de tot ce și-a dorit, Mărioara îi făcea toate poftele”, a declarat Ioan C., unul dintre vecinii ei din Afumați.