Dorian Popa vrea musai ca Sărbătorile de Iarnă să-l prindă în noua lui casă, așa că a decis ca toată vara să lucreze fără pauză, pentru a putea finaliza construcția.
„Vacanța mea o să fie atunci când vom filma varianta în spaniolă a piesei, pentru că vreau să o lansez și în spaniolă. O să plecăm din nou în Grecia, ca să tragem cadrele cu playback în limba spaniolă, de acolo o să vreau să mai plec o zi-două, poate, într-o altă stațiune din Grecia, după care mă întorc, pentru că îmi ridic casa și îmi cam mănâncă toți banii, românește vorbind. Asta este. Trebuie să muncesc mai mult, ca să am să-i bag în materiale și în ce mai trebuie. După ce mă văd cu căsuța gata, o să plec și eu pe undeva. Cred că o lună plec”, ne-a declarat fericit Dorian.
Dorian Popa trage din greu pentru a-și îndeplini visul
Atât cântărețul, cât și iubita lui, Claudia, își doreau nespus o căsuță numai a lor, acolo unde să strângă toate animalele pe care și le doresc și unde să-și invite prietenii la un grătar. „Am reușit, slavă Domnului, să-mi iau un teren de 600 mp, unde am loc destul să-mi fac și căsuță, și piscină, exact cum îmi doresc. Să mă ajute Dumnezeu să am bani să o duc până la ultimul pix. Nu pot să spun, proiecte sunt, vor mai fi, se anunță bine. Muncim”, ne-a mai spus cântărețul.
FOTO: Dumitru Angelescu