Fostul acționar al clubului Dinamo, Dragoș Săvulescu, a intrat în atenția presei prin prisma relației cu Mădălina Ghenea. Tânărul a fost primul bărbat din viața Mădălinei, dar și cel care a ajutat-o să devină ceea ce este ea azi: model și actriță de succes. Deși a iubit-o cu patos, Săvulescu nu numai că nu mai vrea să audă de ea, dar, ajuns acum în glorie la Hollywood, nu dorește să-i mai întindă o mână de ajutor.
Dragoș Săvulescu și-a văzut visul cu ochii și s-a mutat în „Cetatea Filmului” pentru a face carieră. Omul de afaceri are deja câteva proiecte pe val, unul dintre ele fiind deja în sălile de cinema și din România. În pelicula „High Strung”, Săvulescu nu are doar un rol episodic, ci a lucrat și la producția filmului. De fapt, Dragoș își dorește să exceleze mai mult spre partea de producție, decât cea actoricească, așa că, se implică în tot soiul de proiecte și interacționează cu „greii de la Hollywood”.
Cu toate că i s-au deschis multe porți, iar Săvulescu are de gând să colaboreze cu mulți români, nu vrea să mai audă de marea lui iubire, Mădălina Ghenea. Chiar dacă Mădălina a cucerit deja America, Săvulescu susține că a ajutat-o destul la vremea când formau un cuplu și că nu mai dorește să-și ia din nou țeapă.
Iubita lui Săvulescu e o fostă Miss
De altfel, Săvulescu a găsit imediat o înlocuitoare pentru Mădălina. Producătorul vrea să o transforme pe noua lui iubită, o fostă Miss pe nume Angela Martini, într-o stea de cinema. Până în momentul de față tânăra nu a primit niciun rol în vreun film, însă prezența ei la diverse Festivaluri de Film, premiere sau evenimente mondene nu a trecut neobservată. Chiar dacă de cele mai multe ori este la brațul lui Săvulescu, Angela întoarce toate privirile și primește multe laude.