Valentina Pelinel ar fi primit undă verde de la Borcea, spun apropiații blondei, să se mute cu fiul lor în vila din Pipera în care s-a consumat mariajul fostului dinamovist cu Alina. Ba mai mult, susțin surse din preajma ei, aceasta ar fi primit bucuroasă invitația și chiar s-ar fi apucat să împacheteze pentru marea mutare. Momentan însă, întreaga manevră este blocată de șederea soției de drept a lui Borcea în România, care, așa cum i-a promis, a venit cu ambii copii și, evident, locuiesc în Pipera până la întoarcerea în SUA. Așa că, Valentinei i-a rămas să numere zilele până când Alina va elibera casa și ea se va putea instala ca stăpână în palat.

Informația este confirmată și de surse din anturajul Mihaelei Borcea care, în aceste condiții, are de ce să-și facă griji. Mai precis, din informațiile noastre, fiica ei de 13 ani, Melisa, a ales să locuiască alături de Alina, cu care, se pare are o relație foarte strână. După ce și-a petrecut toată vara cu aceasta la Miami, puștoaica s-a mutat și ea în Pipera cu mama vitregă. Astfel, spun apropiații Mihaelei, aceasta își face griji că, după plecarea Alinei, Melisa va trebui să împartă casa cu Valentina și potrivit zvonurilor care circulă prin oraș, fosta nevastă a lui Borcea și amanta cu care a făcut un copil nu se înghit deloc și ar face orice sănu-și amestece lucrurile.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI