În ultima perioadă, Andreea Raicu s-a dedicat firmei sale, al cărei obiect de activitate este creația artistică, cu ajutorul căreia își derulează contractele de tot felul, dar și magazinului online, unde comercializează haine care-i poartă semnătura. La un prim calcul, banii Andreei provin în mare parte din conferințele pe care le ține periodic și a căror taxă pornește de la 50 lei și ajunge chiar și la 100 lei de persoană.

În plus, Raicu mai are spre vânzare o carte cu un DVD, al cărei preț este de 100 lei, o agendă la prețul de 50 lei (n.r. stocul a fost epuizat), tricouri care-i poartă semnătura, la prețul mediu de 100 lei, dar și o colecție de haine, ale căror prețuri variază între 200 și 450 lei. Mai mult, Raicu oferă spre comercializare produse cosmetice, bijuterii, huse pentru telefon și genți, de urma vânzării cărora se alege, cel mai probabil, cu un comision frumușel.

Se plânge de… timp

“Timpul meu liber e mult mai puțin decât era înainte, pentru că sunt implicată în foarte multe proiecte, începând cu site-ul, colecția de haine, conferințele motivaționale, cu workshop-urile de mindfulness pe care le țin, sunt foarte multe proiecte care îmi consumă foarte mult timp, agenda Trăiește frumos, pe care am scos-o de curând, cărțile pe care le traducem și le publicăm în limba română, cărțile care mie mi-au plăcut foarte tare în engleză. Nu eu le traduc, noi le publicăm în cadrul editurii Andreea Raicu, foarte multe lucruri care ar putea să îi ajute pe oameni să aibă o viață mai frumoasă”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Raicu.

Foto: Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News