Timp de 3 ani, cele două fete din proiectul LikeOne au încercat să aducă zâmbetul pe buze internauților și le-a reușit. Deși erau pe val, Creața și Ruxy au decis să rupă orice colaborare și să se lanseze în proiecte separate, care au mai mult sau mai puțin legătură cu ceea ce au făcut până acum.

LikeOne va rămâne proiectul de suflet. Nu regret că s-a terminat pentru că așa e cel mai bine, în schimb îmi pare rău pentru urmăritorii noștri, care iubeau mult acest concept. Oricum, ei știu că sunt cea mai tare comunitate de pe online și le mulțumim că ne-au susținut și încurajat în nebunia noastră. Dar acesta nu e sfârșitul, doar schimbăm foaia. LikeCreața, noul meu proiect, mă va reprezenta 100% și sper să fie la fel de iubit. Doamne ajută”, ne-a declarat Cristina alias Creața, care și-a ales deja numele care să o reprezinte pe viitor. Sub titulatura de LikeCreața, cea cunoscută drept moldoveanca din vechea formulă spune că nu s-a certat cu vechea colegă, ci că nu mai aveau aceleași viziuni.

Împreună am decis că e cel mai bine să o luăm pe drumuri separate, fiecare să facă ce-și dorește. Faptul că noi suntem atât de diferite, de la caractere, principii de viață, mâncare, bărbați, a fost un atuu pentru noi, dar acum nu mai e și asta pentru că, fiind atât de diferite, ne contrazicem și am ajuns să nu ne mai înțelegem, să nu mai fim pe aceeași lungime de undă. Nepotrivire de caracter”.

Fetele de la LikeOne s-au despărțit după 3 ani de colaborare

Cu un discurs asemănător, Ruxy a confirmat ruptura trupei, motivând că este un lucru firesc. Care se întâmplă la un moment dat și la case mai mari. Nu am fost pregătită emoțional să fac anunțul, pentru că știam că dacă-l fac o să se oficializeze și o să realizez că este pe bune. Era normal să se întâmple. Orice trupă se desparte la un moment dat. Fiecare are viața ei, preferințele ei, și cumva asta ne-a despărțit și fiecare vrea să o ia pe alt drum, ca fiecare să se exprime în metoda ei, în maniera ei”, a spus și Ruxandra, care a și explicat cum s-a finalizat acest „divorț cu partaj”: În timp ce ea a rămas cu canalul de YouTube, Creței i-au revenit conturile de pe site-urile de socializare.

Creața a rămas cu pagina de Facebook și Instagram, o găsiți acolo, urmăriți-o. Probabil că o să se numească LikeCreața. Eu am rămas cu canalul de YouTube, pe mine mă găsiți pe YouTube. Probabil o să se numească LikeRuxy, a mai spus Ruxy.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ ”Secretul fericirii” lui Vlad Zamfirescu, fiul lui Florin Zamfirescu: n-a rămas în umbra tatălui. ”Mi-a plăcut mereu să ies în soare, să stau în lumină!”

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News