Zilele trecute, la București, ateriza din Grecia, Nikolina Drăghici, fata celebrului cântăreț Damian Drăghici, de a cărei existență nu știau decât apropiații. Aceștia ne-au povestit că Nikolina trăiește în Grecia, alături de mama ei, și că Damian încearcă acum să consolideze o relație cu ea. Chiar dacă a evitat să vorbească despre singura lui fiică, am aflat că Damian a devenit tată pe când avea doar 22 de ani și era la început de drum în cariera sa, carieră pentru care a făcut sacrificii enorme.
„Am vrut să ajung în America, dar nu aveam cum să înot până acolo și am plecat spre Timișoara, de acolo am ajuns în Iugoslavia, și în Iugoslavia am mers pe jos mulți kilometri, iar la un moment dat am ajuns în Grecia. În Grecia am început să cerșesc. De fapt, nu era chiar cerșeală, cântam pe la mese, mă duceam prin cafenele, dar pentru mine, fiind un copil, aveam 18 ani și două luni, era o mare umilință, ceva ce te omoară și îți omoară într-un fel visurile. După care am găsit pe cineva care m-a întrebat dacă vreau să fac asta pentru tot restul vieții și m-a întrebat dacă mai cânt și la altceva. I-am zis că mai cânt și la orgă. M-a dus acasă la el, am cântat puțin la pian și mi-a propus să încep să cânt cu el. M-a angajat ca organist și în câțiva ani am devenit cel mai bun keyboard player din Grecia”, povestea Damian Drăghici în 2009 pentru revista Tango.
Imediat după ce s-a pus pe picioare, Damian s-a îndrăgostit de o grecoaică frumoasă cu care s-a căsătorit și au avut împreună o fetiță. Totuși, Drăghici avea alte planuri pentru el, nu să devină un familist convins care să cânte prin cârciumile din Grecia. Așa că, în momentul în care i s-a oferit șansa să studieze la Berklee, un prestigios colegiu de muzică din America, nu a stat pe gânduri și a plecat, despărțindu-se de mama fiicei sale. Pe motivul că avea puțin peste 25 de ani și că avea visuri mărețe legate de carieră, nu de familie, Damian Drăghici avea să o părăsească pe Nikolina, fiică pe care a regăsit-o de ceva vreme și cu care încearcă să recupereze timpul pierdut.
Fiica secretă a lui Damian Drăghici este de vârstă cu viitoarea lui soție
Astfel că, săptămâna aceasta, Nikolina a venit în România pentru a petrece timp cu tatăl ei. Tânăra, de profesie make-up artist, nu a fost așteptată de tatăl ei la aeroport, ci de una dintre asistentele lui, tânără cu care de altfel s-a și pozat prin diverse cafenele și restaurante din Capitală. Nikolina și Damian au ieșit în oraș, au depănat amintiri, dar au făcut și o sesiune de shopping, tânăra arătându-le prietenilor virtuali ce achiziții a făcut din București. Chiar dacă nu a vorbit niciodată despre fiica lui și a încercat să o țină cât mai ascunsă, Damian Drăghici pare că vrea Nikolina să facă parte din noua lui viață. Cu toate că este cam de aceeași vârstă cu Cristina, viitoarea soție a tatălui ei, Nikolina pare dispusă să-i dea o șansă viitoarei sale mame vitrege.
VIDEO/ Cătălin Botezatu iese pe stradă cu 150.000 de euro la mână! „Sunt inele cu briliante, gotic-rock”