Unde dai şi unde crapă! Dornică să-i taxeze pe jurnaliştii străini care au catalogat-o drept “bătrână”, românca noastră le-a dat un răspuns atât de îndrăzneţ, încât a încins şi mai tare spiritele: a postat pe Facebook fotografii pline de dezinvoltură şi le-a însoţit cu următorul mesaj: “Nu poţi să numeşti bătrână o femeie până nu ţi-ai rupt dinţii muşcând-o de fund”. Şi a făcut istorie.
Nu doar că imaginile au împânzit siteurile de afară, dar au transformat-o pe Răduleasca într-un personaj căutat fervent de presa tabloidă din străinătate. Mai mult, noua ei popularitate a cam început să interfereze cu cea a celebrului său iubit. Dacă până acum se vorbea despre Felix şi iubita lui, acum, articolele despre Felix încep cu Mihaela.

În tribune, la Klagenfurt

De exemplu, nu mai departe de zilele trecute, presa din Austria anunţa competiţia de volei pe plajă de la Klagenfurt. Deşi la finala de duminică Baumgartner este pilotul oficial al evenimentului, fiind responsabil cu transportul VIP-urilor, site-urile din ţara lui natală titrează, pline de speranţă, că, probabil, recordmenul îşi va aduce şi iubita.
Articolul este ilustrat cu, nici o surpriză, fotografiile de pe Facebook ale Mihaelei Rădulescu. Un mod inedit de a promova un eveniment sportiv… Contactată telefonic, Mihaela ne-a confirmat că-l va însoţi pe Felix la finală: “Da, duminică vom fi la Klagenfurt, la finala de beach volley”. Aşa că rămâne de văzut dacă prezenţa ei va reuşi să eclipseze prestaţia iubitului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News