De când a văzut “moartea cu ochii” şi şi-a revenit apoi miraculos, Gabriel Cotabiţă este şi acum un pacient foarte cuminte, chiar dacă s-a externat în urmă cu mai bine de o lună. Artistul merge săptămânal la control şi nu iese din cuvântul medicilor în ceea ce priveşte tratamentul şi recuperarea.
Cum acestuia i s-a recomandat şi să facă un pic de mişcare, mai precis plimbări zilnice, dar şi alte exerciţii, Cotabiţă a avut nevoie şi de un aparat pentru monitorizarea ritmului cardiac, asta după ce a avut mici probleme cu pulsul. El a fost de altfel surprins, zilele trecute, purtând brăţara care i-ar putea salva viaţa, în timp ce se plimba cu iubita sa, în parc. Altfel, artistul urmează şi un regim alimentar foarte strict, bazat şi pe multe fructe, cum ar fi bananele.
Are şi defibrilator cardiac
În timp ce se afla internat, Gabriel Cotabiţă a suferit şi o mică intervenţie pentru montarea unui defibrilator cardiac implantabil. Acesta îi monitorizează bătăile inimii şi le corectează atunci când apar dereglări.