Coincidenţă sau nu, Gabriela Cristea şi Marcel Toader au ales să se recăsătorească în acelaşi an, fiecare declarându- se fericit alături de jumătatea lui. Vedeta Kanal D a devenit soţia lui Tavi Clonda la finalul lunii aprilie, iar cântăreaţa de muzică populară Maria Constantin e, de câteva zile, doamna Toader.
Deşi mai e puţin până la ceremonia religioasă, de altfel prima din viaţa fostului ei soţ, Gabriela Cristea nu e interesată de evenimentul din viaţa lui Marcel.
“Să rectificăm, este la a şaptea căsătorie şi nu am nici o urare, pentru că face parte din trecutul meu. Până la urmă, fiecare să îşi vadă de viaţa lui şi fiecare să fie fericit în felul lui”, a declarat, pentru Libertatea, Gabriela Cristea.
O franţuzoaică, jucătoarea de tenis Cătălina Cristea, cântăreaţa Anamaria Ferentz şi fiica unui primar au făcut parte din trecutul amoros al omului de afaceri.
A amânat nunta
Din lipsă de timp, prezentatoarea TV a decis să îmbrace rochia de mireasă abia anul viitor, când ea şi Tavi Clonda se vor căsători şi religios.
“Iniţial trebuia să facem treaba asta acum, în septembrieoctombrie, dar am fost luaţi, aşa, prea din scurt şi am avut atât de multe petreceri anul acesta, încât am zis că e un pic cam prea mult, pentru că nu-i uşor să organizezi un eveniment atât de mare şi trebuie să îl faci aşa cum trebuie. Deci, poate în iunie, poate septembrie, habar nu am, la anul oricum”, a adăugat Gabriela Cristea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News