Personaj inedit în echipa îndrăzneţului format de la PRO TV, antrenoarea de 62 de ani a trecut drept un concurent cu potenţial limitat. Probele la care a participat au fost puţine şi, chiar dacă a ajuns la un pas de finală, montajul imaginilor a lăsat-o să treacă prea puţin observată.
Chiar şi aşa, Luminiţa a petrecut 20 din cele 21 de zile în junglă şi a resimţit deopotrivă neajunsurile de acolo şi “mânăriile” făcute de producători. Cel puţin, aşa susţine ea.
“Am intrat în emisiune decisă să câştig şi câştigam. Eu rezistam până în ultima zi”, spune ea. Dar, se pare, nu a fost lăsată.
“Pe mine m-au scos cu o zi înainte că aşa era făcută regia, să ies. M-au obligat să părăsesc jungla mai devreme. Au zis că trebuie să plec de acolo”, dezvăluie ea.
Nevoită să intre în jocul producătorilor
Iar asta nu a fost tot…“Şi povestea cu targa (n.r. – Luminiţa a fost eliminată din concurs sub pretextul problemelor medicale şi scoasă din tabără pe targă, de un echipaj medical) a fost trasă de păr. Puteam merge pe picioare, dar mi s-a zis să par ca şi cum mi-ar fi rău. Le-am spus însă că sunt bine şi că mi-este teamă că acest gest ar putea să-mi sperie familia, pe cei de acasă. Şi s-a dovedit că am avut dreptate: când m-a văzut pe targă, la televizor, mama a intrat în panică şi abia ieşise din spital, a trebuit să o liniştească soţul meu”.
Încercările ei de a-i convinge pe producători că scenariul ăsta nu este în regulă au eşuat:
“Nu am avut încotro, până la urmă m-am conformat şi am intrat în jocul lor, cu targa… că mi-e rău… Dădea mai bine la televizor, aşa, mai mult dramatism, însă nu aveam nimic şi mai rezistam încă o zi”, dezvăluie Luminiţa.
20 de zile fără apă
În timpul petrecut în junglă, Luminiţa a “mâncat” yoga pe pâine pentru a putea face faţă neajunsurilor. Şi a reuşit!
“Hrana mea a fost prana, în limba sanscrită înseamnă «respiraţie», este o tehnică de respiraţie din Yoga, care mie mi-a folosit foarte mult. În aceste condiţii la limită am realizat cât mă poate ajuta faptul că ştiu yoga şi sunt vegetariană. Acolo, a trebuit să ne limităm la o lingură de orez fiert pe zi”, povesteşte ea.
Iar de apă nu s-a atins: “Am simţit că apa pe care trebuia să o bem, dintr- un râu, unde erau crocodili şi hipopotami, este plină de toxine. Toţi concurenţii s-au îmbolnăvit pentru că au băut acea apă care era tulbure, maro aproape, mai puţin eu, pentru că nu am băut apă deloc, timp de 20 de zile”.