Bunica blondei spune adevăruri dureroase

După 30 de ani, lucrurile au ieşit la lumină chiar din gura uneia dintre cele mai importante persoane din viaţa Ginei.
Este vorba despre bunica Dumitra, mama lui Emil Pistol, cea care a şi crescut-o până a plecat pe drumul ei, spre Capitală. Bătrâna a mărturisit că adevărul ar fi altul decât cel pe care îl ştia inclusiv Gina.

Îi trimite mâncare la Bucureşti

“Când sunt mici, copiii nu înţeleg multe lucruri. Pe parcurs, Gina a aflat adevărul. Taică-său nu a lăsat-o niciodată, el şi-a iubit mereu copiii şi a avut grijă să nu le lipsească nimic. Maică-sa, după ce a născut-o, la trei zile a lăsat-o la mine şi a plecat. Eu am crescut-o şi toată lumea din sat (n.r. – Trivale) ştie asta. După ce l-a făcut şi pe frate-su a început să o ceară pe fată la ea. Şi eu m-am gândit că nu e bine să-i ţinem despărţiţi. Am lăsat-o să plece şi la mamă, dar tot noi am ajutat-o cu bani”, a declarat bunica vedetei.
Şi asta nu este tot. Dumitra Pistol susţine că Gina şi tatăl ei ar fi reluat legătura recent, după ce blonda a aflat tot adevărul. “Ei îşi vorbesc, se înţeleg foarte bine, se sună de ziua lor. Eu, de exemplu, când gătesc ce-i place Ginuţei, şi se găseşte Emil pe la mine, îi dau pachet să-i ducă fetei. Şi se duce până la ea în faţa blocului să i-l ducă”, a mai spus bunica blondei.

Dată în grija unui bărbat însurat

Inclusiv momentul în care vedeta s-a rupt de glie este unul cel puţin interesant, din spusele bunicii ei. “I-am dat- o în grijă unui domn de la Bucureşti, căsătorit, care i-a zis să se spoiască puţin, să se aranjeze şi să stea la ei”.
Şi dusă a fost. Ginei i-a plăcut viaţa din Capitală, însă nu a uitat-o niciodată pe bunică şi o vizitează şi acum cât poate de des.
Iar bătrâna aproape a făcut un altar din fotografii nepoatei celebre. Multe din instantanee sunt din copilăria blondei, poze care ne-au oferit ocazia să descoperim cât de mult s-a transformat răţuşca într-o lebădă graţioasă.

Urmărește-ne pe Google News