Deseori se întreabă ce a făcut încât să merite tot ce-i oferă viața în prezent, dar cu toate că se bucură de toate lucrurile frumoase ce i se întâmplă, celebritatea nu a schimbat-o. Inna a rămas aceeași, doar că cel care s-a schimbat în ultimii ani, de când a devenit una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi, este programul său. Bruneta a dezvăluit astfel cum decurge pentru ea o zi obișnuită, dar și una în care are concert.
”Zilele sunt foarte diferite, în funcție de activitatea pe care aleg să o fac. Ziua în care nu am concert începe foarte târziu, pentru că îmi place să dorm foarte mult și consider că este foarte important să mă odihnesc, mai ales că majoritatea concertelor au loc la miezul nopții sau chiar mai târziu. Fac muzică și ascult muzică, mă ocup personal de rețelele mele de socializare, mă întâlnesc cu prietenii și mai arunc un ochi să văd ce au mai făcut ceilalți colegi ai mei. Dacă e vorba de o zi de concert în care trebuie să călătoresc cu avionul, de cele mai multe ori mă trezesc la 6 dimineața. Ascult matinalele radio până la aeroport și abia aștept să ajung să îmi beau cafeaua și să dorm din nou în avion. Cu o oră înainte de concert, încep să mă pregătesc si, cu un minut înainte, realizez că nu știu ce am făcut să merit așa ceva: o carieră de succes și toate lucrurile frumoase care mi se întâmplă”, a declarat Inna pentru Libertatea.
Călătorește foarte mult
Artista recunoaște că totul s-a schimbat de când a devenit vedetă, și că nu se aștepta la un asemenea succes.
”Totul s-a schimbat. Călătoresc foarte mult, sunt pe scenă în fața a mii de fani, mii de oameni care îmi iubesc muzica. Îmi aud piesele la radio, îmi văd videoclipurile la televizor”, a mai spus Inna.